5:32 pm - Saturday November 25, 1454

Planul Urbanistic General al Municipiului Iaşi a fost prelungit cu încă cinci ani

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat astăzi, cu 16 voturi, opt împotrivă şi două abţineri, prelungirea cu încă cinci ani a termenului de valabilitate al Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului, document cu ajutorul căruia urmează să fie identificate zonele din oraş în care se va putea investi în perioada următoare. În favoarea proiectului de hotărâre s-au exprimat consilierii PSD, ALDE şi PMP, în timp ce consilierii PNL au votat împotrivă sau s-au abţinut de la vot. Deși trebuia finalizat la sfârșitul anului 2014, Planul Urbanistic General al Municipiului Iaşi nu a fost încă definitivat, pentru acesta documentul mai având nevoie de avizul de la monumente istorice şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Noul PUG al Iașului trebuia să ofere soluții pentru rezolvarea circulației auto și pietonale din municipiu, propunând, de asemenea, un nou regulament de urbanism. Potrivit legii, proiectul noului Plan Urbanistic General al municipiului trebuia supus dezbaterii publice timp de 30 de zile, perioadă în care cei interesați (arhitecți, specialiști în urbanism urban, dar și simpli cetățeni) puteau face propuneri pentru îmbunătățirea documentului. După dezbaterea publică, PUG-ul ar fi trebuit să fie trimis autorităților centrale, pentru obținerea avizelor necesare, urmând ca, în final, documentul să fie supus spre aprobare plenului Consiliului Local Municipal.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;