IȘJ Iași câștigat un proiect de 2,2 milioane lei

În cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020, Axa Prioritară 6 ”Educație și competențe”, Prioritatea de investiții 10.IV. ”Sporirea relevanței pe piața forței de muncă a educației și a sistemelor de formare, facilitarea tranziției de la educație la piața forței de muncă  și consolidarea formării  și a sistemelor de formare profesională, precum și a calității lor, inclusiv prin mecanisme de anticipare a competențelor, adaptarea programelor de învățământ și instituirea și dezvoltarea unor sisteme de învățare la locul de muncă, inclusiv a unor sisteme de învățare duală  și programe de ucenicie”, proiectul  ”M ”, Cod SMIS: 108847 depus de Inspectoratul Școlar Județean Iași a fost aprobat și va beneficia de o finanțare de 2.226.033,34 lei pentru a fi implementat în parteneriat cu DANKE CONSULTING SRL și EDINFO SRL într-o perioadă de 24 luni.

Scopul proiectului constă în facilitarea accesului pe piața muncii a 334 de elevi din învățământul preuniversitar cu profil mecanic din județul Iași, pentru o perioadă de 24 de luni, prin derularea de activități de învățare în cadrul stagiilor de practică, înregistrării și dezvoltării unor firme de exercițiu, respectiv întreprinderi simulate, activități de consiliere și orientare profesională.

Obiectivele specifice și rezultatele vizate în implementarea proiectului sunt: identificarea unor noi parteneri de practică și consolidarea parteneriatelor existente între unitățile de învățământ și agenții economici; organizarea de stagii de practică în domeniul mecanic pentru 334 de elevi din județul Iași; stimularea participării la programul de stagii de practică pentru elevii grupului țintă; înscrierea și dezvoltarea a 50 de firme de exercițiu, furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională pentru 334 elevi din grupul țintă; facilitarea comunicării și derularea activităților de practică prin crearea și dezvoltarea unei platforme online; aplicarea modelului ”angajatul ideal” în dezvoltarea competențelor pentru cei 334 elevi incluși în grupul țintă, analiza nevoilor actuale și viitoare ale pieței muncii la nivel regional și local, asigurarea sustenabilității sistemului de educație și a mediului de afaceri în regiunea Nord-Est.

Măsurile dezvoltate și implementate în cadrul proiectului vor contribui la prevenirea abandonului școlar și vor asigura persoanelor care realizează stagiile de practică abilitățile de bază, necesare integrării pe piața muncii. Pe termen mediu și lung, rezultatele proiectului și măsurile aplicate pentru facilitarea inserției absolvenților de învățământ preuniversitar pe piața muncii pot fi preluate și integrate în programe educaționale la nivel local sau regional. De asemenea, bunele practici dezvoltate  în cadrul acestui proiect vor fi  multiplicate și integrate în alte programe sau proiecte care au drept scop îmbunătățirea accesului și participării la educație, contribuind astfel la dezvoltarea resursei umane locale, implicit la o dezvoltare locală economică și socială durabilă.

Prin atragerea de fonduri nerambursabile în vederea implementării proiectelor cu finanțare externă de tip Erasmus+, POCU și SEE, Inspectoratul Școlar Județean Iași demonstrează implicarea activă și competentă în inițierea și dezvoltarea de programe educative inovative, în implementarea de politici și intervenții educaționale de succes pentru învățământul județului Iași.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;