Profitul și veniturile din vânzări obținute de compania Antibiotice (index BVB: ATB) în semestrul I 2018 au înregistrat valori superioare celor din aceeași perioadă a anului 2017.
Venituri din vânzări mai mari cu 7% și profit net superior cu 5% în semestrul I 2018 comparativ cu semestru I 2017
Obiectivele companiei au urmărit realizarea indicatorilor aprobați prin Bugetul de Venituri și Cheltuieli. Astfel, conform rezultatelor financiare comunicate Bursei de Valori București, profitul înainte de impozitare pentru perioada raportată este de 20,8 milioane lei, în creștere cu 4% în raport cu cel înregistrat în anul 2017 și cu 23% mai mare comparativ cu profitul estimat în BVC.
Profitul după impozitare este de 20,1 milioane lei, superior anului 2017 cu 5% și celui bugetat cu 41%.
De asemenea, veniturile din vânzări ale perioadei au atins suma de 157,7 milioane lei, în creștere cu 7% comparativ cu anul 2017, când au totalizat 147,2 milioane lei, rezultat al efortului susținut al întregii societăți pentru consolidarea afacerii.
Din venitul realizat în primul semestru al acestui an, Antibiotice SA a returnat sistemului public de sănătate prin taxa clawback 18 milioane lei, nivel superior celui planificat în BVC (12 milioane lei), cât și valorii înregistrate în semestrul I 2017 (14 milioane lei).
Evoluția pe piața internă
Piața farmaceutică din România a înregistrat o creștere de 16,8% în primul semestru al anului 2018 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la valoarea de 7,6 miliarde lei comparativ cu valoarea de 6,51 miliarde lei atinsă în primul semestru al anului 2017.
Evoluția pozitivă s-a înregistrat și la nivel de volum, acesta crescând cu 377 milioane unități fizice, de la 6,16 miliarde unități în 2017 semestrul I la 6,54 miliarde unități în 2018 semestrul I.
Piața este în continuare susținută de valoarea programelor naționale de hepatită și de produsele recent introduse în contractele cost-volum/cost-volum-rezultat. Dacă ne raportăm la piața farmaceutică exceptând valoarea acestora, în primul semestru al anului 2018 s-a înregistrat o creștere valorică de 8,9%, de la 6,38 miliarde lei (semestrul I 2017) la 6,94 miliarde lei (semestrul I 2018). În ceea ce privește consumul de medicamente, acesta a crescut cu 6% ajungând la 6,54 milioane unități comparativ cu 6,16 milioane unități înregistrate în aceeași perioadă a anului anterior.
Piața de Hospital (exceptând valoarea contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat) a înregistrat în semestrul I 2018 o ușoară creștere de 2,72% comparativ cu perioada ianuarie – iunie 2017, în timp ce piața de Retail (exceptând valoarea contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat) a înregistrat o creștere valorică de 9,8% comparativ cu perioada similară a anului precedent.
În acest context, compania Antibiotice înregistrează o creștere valorică a vânzărilor din farmacii și spitale de 7,5% comparativ cu semestrul I 2017, în timp ce vânzările în unități terapeutice au înregistrat o creștere de 4,8%.
Cu o valoare a vânzărilor de 165,8 milioane lei, Antibiotice SA se menține pe locul 4 în rândul producătorilor de medicamente generice cu prescripție medicală și medicamente fără prescripție medicală (OTC) din România.
La nivelul primului semestru al anului 2018, compania Antibiotice își menține poziția de lider din punct de vedere al unităților valorificate pe segmentul unguente – cu o cotă de piață de 26,7%, supozitoare – cu o cotă de piață de 41,8% și pulberi injectabile – cu o cotă de piață de 72,4%.
3 produse noi asimilate în portofoliul companiei destinate pieței interne
- Tinero® cremă – Produs cosmetic destinat îngrijirii pielii cu tendinţă acneică;
- Fluxiv® cremă tonică – Produs cosmetic ale cărui ingrediente contribuie la confortul și relaxarea picioarelor. Fluxiv® cremă tonică împreună cu Fluxiv® comprimate alcătuiesc gama Fluxiv® oferind o opțiune terapeutică completă pentru sănătatea circulației vasculare;
- Perasin® gamă (piperacillinum+tazobactamum) – pulbere pentru soluție perfuzabilă – medicament utilizat pentru tratamentul infecţiilor bacteriene precum cele care afectează tractul respirator inferior (plămâni), tractul urinar (rinichi şi vezică urinară), abdomenul, pielea sau sângele.
Exporturi mai mari cu 10%
Veniturile din vânzările pe piețele externe în primul semestru al anului 2018 au fost cu 9,8% mai mari comparativ cu anul 2017, exportul în perioada de referință aducând companiei 17,65 milioane USD comparativ cu 16,08 milioane USD în anul 2017.
Principalele destinații externe ale produselor ce poartă marca Antibiotice (produse finite și substanța activă Nistatină) au fost Asia, America de Nord și Europa, vânzările în aceste zone reprezentând aproximativ 73% din totalul cifrei de afaceri la export realizată în semestrul I 2018.
Creșteri pe piețe strategice
- Exporturile de Nistatină s-au dublat din punct de vedere valoric, atât în Statele Unite ale Americii, cât și pe piața Americii de Sud, comparativ cu primul semestru al anului 2017.
– Pe piața S.U.A. exporturile de Nistatină au crescut cu 52% din punct de vedere valoric comparativ cu perioada similară din anul 2017. Piața S.U.A. reprezintă cea mai mare și valoroasă piață pentru Nistatină, iar creșterea prezenței pe această piață a reprezentat un obiectiv strategic al companiei Antibiotice. În cursul acestui an au fost consolidate parteneriate strategice cu cei mai importanți utilizatori finali de Nistatină pe această piață, pentru a crea premisele stabilității afacerii dezvoltate pentru acest produs în S.U.A..
- Totodată, pe piaţa Americii de Sud s-a înregistrat o dublare a valorii exportului de Nistatină în special datorită creșterii de pe piața Braziliei, cea mai importantă piaţă din America de Sud pentru acest produs şi una dintre cele mai mari la nivel mondial.
- În Asia de Sud-Est, principala piață care va genera creșteri în anii următori este Vietnamul. Vânzările de produse finite în acestă zonă georgrafică au crescut cu 31% față de primul semestru al anului 2017. Deschiderea reprezentanței în Vietnam are ca scop dezvoltarea strategică prin înregistrarea de noi produse, dezvoltarea de politici comerciale adecvate și abordarea tuturor canalelor de vânzare. De asemenea, sunt vizate și alte piețe din zona Asiei de Sud-Est cum ar fi Filipine,Tailanda și Hong Kong.
- Pe piața Europei s-a înregistrat o creștere de 6,6%, generată în special de exportul de produse finite care a fost mai mare cu 14% față de anul anterior. În această zonă, strategia de dezvoltare vizează atât țări din Europa Centrală și de Est (Serbia, Albania, Țările Baltice) cât și din Europa de Vest.
- Exporturile din zona Rusia & C.S.I. au înregistrat o creștere de 9,4% în special datorită pieței din Ucraina. În primul semestru al anului 2018 au fost demarate procedurile de înregistrare a unei reprezentanțe proprii Antibiotice SA, având în vedere potențialul pieței și perspectivele de creștere. Deschiderea reprezentanței are ca scop înregistrarea portofoliului de produse, promovarea brandului Antibiotice și dezvoltarea propriei echipe de vânzări pentru dezvoltarea exporturilor pe termen lung.
Noi Autorizații de punere pe piață pentru medicamente marca Antibiotice
Activitatea de cercetare-dezvoltare are ca obiectiv principal dezvoltarea, optimizarea şi menținerea portofoliului de peste 150 de produse (injectabile, forme cu aplicare topică, ovule, supozitoare, comprimate, capsule). Ariile terapeutice strategice (antiinfecțioase, cardiovascular, dermatologie, produse pentru sănătatea femeii) sunt consolidate prin autorizarea națională și internațională de noi medicamente cu prescripție, OTC-uri, produse cosmetice sau suplimente alimentare.
Astfel, în semestrul I 2018, extinderea internațională s-a concretizat prin obținerea unui număr de 22 noi Autorizații de punere pe piață pentru medicamente marca Antibiotice în 3 țări din Asia și Europa.
Program susținut de investiții
În primul semestru al anului 2018 a fost continuat programul de investiții al companiei, contractele realizate în acest sens reprezentând 83% din valoarea bugetată.
Principalul obiectiv de investiții îl reprezintă realizarea noii capacități de producție pentru Unguente și Supozitoare, care vizează creșterea cifrei de afaceri și a capacității companiei Antibiotice de a înregistra, produce și comercializa medicamente românești de calitate, cu autorizații GMP pe toate piețele farmaceutice reglementate (Europa, SUA și Canada).
De asemenea, s-au realizat investiții în echipamente pentru secțiile de producție, destinate modernizării infrastructurii de utilități, în echipamente pentru serializare, în cercetare și în calitate, cât și investiții pentru asigurarea logisticii.
Demararea programului de creștere a atractivității brandului de angajator
În 2018, Antibiotice și-a propus demararea unui program de creștere a atractivității brandului de angajator, cu scopul de a facilita atragerea și retenția de resurse umane calificate, cu accent pe rolurile de înaltă specializare. Pentru atingerea obiectivului au fost stabilite, în primul semestru, instrumentele necesare, în timp ce pentru a doua parte a anului sunt planificate:
- Realizarea studiului de impact privind percepția și atractivitatea brandului de angajator în rândul publicurilor țintă pentru recrutare;
- Elaborarea unui plan de creștere a notorietății brandului de angajator și de complianță în raport cu bunele practici de resurse umane, pe baza rezulatelor analizei de impact.