Iașul găzduieşte la sfârşitul acestei săptămâni conferințele Congresului Reîntregirii Neamului

În organizarea Primăriei Iaşi și a platformei unioniste Acțiunea 2012, la sfârşitul acestei săptămâni vor avea loc conferințele Congresului Reîntregirii Neamului, evenimente care se vor finaliza cu Marșul Centenarului, pe traseul Iași – Ungheni – Chișinău. Seria conferințelor va debuta oficial sâmbătă, 25 august, la ora 11.00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iaşi. De la ora 11.30 este programată conferința „Spațiul informațional comun România și Republica Moldova” (moderator Iulia Modiga), de la ora 14.00 o prezentare a activităților comune ale membrilor Ligii Aleșilor Locali Unioniști (moderator Petru Frunze), iar de la ora 15.00 evenimentul „Alianța pentru centenar: mediul asociativ la 100 de ani de la Marea Unire” (moderatori dr. Mihai Nicolae și Cezar Năstase). Începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură a Studenților (CCS) se va desfășura conferința „Unirea: expertiză și diplomație” (moderator prof. univ. dr. Radu Baltașiu). În cadrul conferințelor vor fi abordate subiecte precum unirea României cu Republica Moldova ca proiect de țară, protejarea drepturilor populației românești de peste granițe, precum și proiecte urgente de infrastructură ca autostrada Chișinău – Iași – Târgu Mureș. Duminică, începând de la ora 10.00, în Sala Mare a Primăriei vor fi prezentate concluziile conferințelor, acestea urmând a reprezenta o „foaie de parcurs a Congresului Reîntregirii Naționale”. De la ora 14.00, grupul de unioniști din România și Republica Moldova care participă la Marșul Centenarului, pe traseul Alba Iulia – Chișină,u va ajunge la Iași. Plecarea spre Chișinău se va face la ora 14.00, din fața Palatului Culturii. „De la 1 iulie și până acum, am parcurs 1.200 de kilometri pe jos, pentru ca proiectul Reunirii să nu stea pe loc, pentru ca anul 2018 să nu fie despre tabere și dezbinare, ci despre unitate națională. Îi așteptăm pe ieșeni să se alăture Marșului pentru a trece Prutul duminică și a parcurge ultimii 100 de kilometri până la Chișinău, unde, pe 1 septembrie, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc o manifestație de amploare”, a declarat George Simion, președintele platformei unioniste Acțiunea 2012. Ultima etapă a Marșului Centenarului va avea traseul Iași – Ungheni (duminică, 26 august, ora 19.00) – Călărași – Sadova – Lozova – Căpriana – Strășeni – Chișinău, au anunţat organizatorii.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;