Discuţii aprinse pe tema noii legi a pensiilor la dezbaterea organizată astăzi la Prefectură

La sediul Prefecturii Iaşi a avut loc astăzi o dezbatere publică pe tema noii legi a pensiilor, act normativ elaborat de Guvern, care urmează să intre în discuţia Parlamentului până la sfârşitula cestui an. În cadrul întâlnirii, la care a fost prezent, alături de autorităţile locale, Mihai Adrian Rîndunică, secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale, majoritatea celor prezenți în sală au apreciat proiectul de lege propus de Guvernul României, însă au fost făcute și o serie de propuneri care vizează, printre altele, reducerea termenului de soluționare a contestațiilor, intrarea în vigoare a legii mai repede decât este programat (anul 2020), indexarea punctului de pensie în raport cu inflația, stabilirea clară a grupelor de muncă sau precizarea vârstei la care femeile pot opta să iasă la pensie. De asemenea, participanţii la dezbatere au solicitat explicaţii privind  modalitatea prin care vor fi efectuate calculele pentru noile pensii, dar și documentele care urmează să stea la baza validării anilor de muncă. Participanții au primit răspunsurile punctual, iar acolo unde problematica a fost mai complexă s-a stabilit ca sesizările să fie discutate mai întâi în cadrul grupurilor de lucru din cadrul ministerului, pentru ca ulterior acestea să fie aduse la cunoștinţa cetăţenilor. Proiectul de lege a pensiilor face parte din Programul de guvernare propus în anul 2016 de coaliţia aflată la guvernare. Actul normativ întocmit de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale are la bază mai multe principii fundamentale, printre care contributivitate, adică plată în funcție de contribuție, egalitate, adică pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani, solidaritate socială, adică generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor, imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie. Proiectul de lege urmărește, de asemenea, eliminarea inechităților din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat același număr de ani, în aceeași profesie și au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, prin introcuerea noului act normativ vor fi eliminate inechitățile din sistem dintre femeile și bărbații care au lucrat același număr de ani, în aceleași condiții și care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Adrian Marius Rîndunică, secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale, a insistat în cuvântul său adresat celor prezenţi la întâlnire pe faptul că nicio pensie nu va scădea și că Guvernul dispune de resursele financiare necesare pentru plata acestora. Totodată, acesta a punctat și faptul că pentru constructia proiectului de lege au fost consultate toate institutiile implicate, inclusiv patronajele, asociațiile de pensionari și organizatiile neguvernamentale. “Ne dorim o lege mai bună decât cea de acum, care să nu mai fie modificată pe parcursul aplicării și care să elimine inechitățile din sistemul public de pensii. Acesta este și motivul pentru care organizăm aceste ample dezbateri peste tot în țară. Primim în continuare pe toate canalele recomandări sau considerații care vizează îmbunătățirea proiectului legislativ”, a declarat Adrian Marius Rîndunică. Acesta a anunţat că propuneri la proiectul de lege pot fi făcute în continuare, fie prin intermediul Casei Județene de Pensii (CJP), fie prin intermediul Institutiei Prefectului Județului Iași, fie direct la Ministerul Muncii și Justiției Sociale. Prezent la întâlnirea de la Prefectură, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi, a afirmat că este pentru primă dată când în țara noastră se încearcă realizarea unui astfel de demers, construit pe o serie de principii solide, care să nu mai trebuiască modificate și care să ofere seniorilor drepturile financiare corecte și legale, după numărul de ani petrecuți în câmpul muncii. “Această lege trebuie să-i intereseze pe toți românii, inclusiv pe tinerii și pe cei care muncesc acum,  pentru că vorbim aici despre o strategie pe termen lung. Mă bucur că dezbaterea a avut ecou și a participat multă lume. A fost o sală neîncăpătoare, iar majoritatea celor prezenți au apreciat proiectul propus de minister. Sigur că au existat și propuneri și unele amendamente, însă este firesc într-o țară democratică. Acesta a fost, de altfel, și scopul întâlnirii noastre. De a crea o dezbatere amplă, foarte serioasă pe un proiect care vizează peste 5.3 milioane de români”, a declarat Maricel Popa.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;