Noul an şcolar îi va găsi pe elevii ieşeni cu manualele pe bănci

În toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi, noul an şcolar, care va debuta pe 10 septembrie, îi va găsi pe elevi cu noile manuale pe bănci, acestea fiind asigurate în proporţie de sută la sută, au anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean. În județul Iași vor fi distribuite în timp util un număr de 29. 013 pachete de rechizite gratuite, pentru elevii din clasa pregătitoare şi până la cei din clasa a VIII-a, în valoare totală de 787.045 lei. Igienizarea spațiilor de învățământ s-a efectuat în proporție de 100% în 202 unități școlare, în timp ce în alte 19 unități, această activitate se află în curs de finalizare. Constatarea s-a făcut în urma unei inspecţii tematice, efectuate de inspectorii şcolari în cea de-a doua jumătate a lunii august, prin care s-a urmărit verificarea aspectelor legate de stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ din judeţ, în perspectiva debutului noului an şcolar. Inspecţia a vizat verificarea stării clădirilor, a spaţiilor de şcolarizare şi a terenului aferent şcolilor, desfășurarea demersurilor necesare pentru funcţionarea, în bune condiţii, a spațiilor destinate grupelor de preșcolari și clasei pregătitoare, obținerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, analiza relației cu autorităţile locale, precum și identificarea situaţiilor/problemelor deosebite care ar putea împiedica începerea, în bune condiţii, a anului şcolar 2018 – 2019. În urma acestor verificări s-a mai constatat faptul că, în ceea ce priveşte combustibilul necesar pentru încălzirea unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţ pe perioada sezonului rece, acesta este asigurat în proporție de 100%, cu excepția câtorva școli care au în prezent achiziționat doar 50% din necesar, dar care au alocate fondurile necesare achizițiilor restante , în acest caz aflându-se Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” din Răducăneni şi Şcolile Gimnaziale din localitățile Sârca, Păușești, Moșna și Șcheia. La nivelul județului Iași, în anul şcolar 2018-2019 îşi vor desfăşura activitatea  221 de unități de învățământ de stat cu personalitate juridică, într-un număr de 1.470 de clădiri, din care 921 clădiri destinate activităţilor cu elevii şi 549 clădiri conexe.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;