Creaţiile privind patrimoniul cultural al Iaşului, realizate de tinerii artişti, expuse publicului la Palatul Culturii

Evenimentele care se vor desfășura la Iași, la Palatul Culturii, sub genericul Refresh Heritage Week, în perioada 11 – 18 septembrie, fac parte din activitățile proiectului „Young Artists Refreshing Heritage Sites/ REFRESH”, implementat cu sprijin financiar acordat de Comisia Europeană, prin programul Europa Creativă pentru proiecte de cooperare legate de Anul European al Patrimoniului Cultural – 2018. Liderul proiectului este Asociația Orașelor Istorice din Slovenia, care are drept parteneri: ITACA – Asociația pentru Dezvoltare Locală din Abruzzo, Italia, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Fundația Universitară San Antonia din Spania. Suita de evenimente RHW a ajuns la cea de-a treia ediție, prima având loc la Ptuj, în Slovenia (5 – 12 iulie 2018), unde activitățile proiectului Refresh au completat programul Festivalului Art Stays, iar cea de-a doua, încă în derulare (2 – 9 septembrie 2018), desfășurându-se în regiunea Teramo în cadrul Concertelor Abațiilor. “La Iași, activitățile RHW vor reuni la Palatul Culturii 23 de tineri artiști din următoarele domenii: pictură, sculptură, fotografie, video, muzică, ale căror creații, realizate în perioada 11 – 18 septembrie sub coordonarea directorului artistic conf. univ. dr. Cristian Ungureanu, de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, vor avea ca sursă de inspirație atât patrimoniul construit al Iașiului, cât și patrimoniul mobil, cu precădere automatele de muzică mecanică, adevăratele vedete ale Festivalului Internațional de Muzică Mecanică, ajuns la cea de-a XI-a ediție și organizat în perioada 14 – 16 septembrie, de Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi. Creațiile tinerilor artiști Refresh vor fi prezentate publicului timp de o lună la Palatul Culturii, iar vernisajul va avea loc în Holul de Onoare, în data de 17 septembrie, începând cu ora 17.00. De asemenea, tot în cadrul RHW Iași 2018, în data de 13 septembrie, în Holul de Onoare din Palatul Culturii va avea loc un moment de performance, „Jam Session OBLX și MP13”, susținut de membrii trupei hip-hop, Ciprian Croitoru (OBLX) și Mitruț Peiu (MP13), alături de invitații lor (Alexandra Ceornei, Constantin Urzică, Răzvan Sbîngu) și de tinerii artiști participanți la proiectul Refresh”, anunţă organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;