Sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 18.00, la Cinematograful “Ateneu” va avea loc proiecția de gală a filmului „Fals tratat de mântuire a sufletului”, în prezența regizorului Nicolae Mărgineanu. Lungmetrajul intră în cinematografe începând cu data de 21 septembrie. „E un film greu de etichetat, în sensul în care unii l-ar vedea ca film de artă, iar alții ca o dramă clasică cu accente, ici și colo, de thriller, n-a fost simplu să i se identifice o nișă conform căreia să fie distribuit”, afirmă Bogdan Adrian Toma, scenaristul lungmetrajului. Toma este inspector la CNSAS. Aproape toată învățătura pe care o transmite Toma celui mai tânăr „ucenic” al sau este una a răzbunării și amenințărilor, sperând sa faca din acest tânăr un „Vânător de securiști”. Dar Radu, care nu a trăit pe vremea comunismului, îl pune la îndoială ori de câte ori are ocazia. Este momentul în care echipa Radu-Toma ia contact cu un dosar care pare sa aducă în prim-plan nu numai colaborarea cu Securitatea a unei fete bisericești – părintele Iustin, dar chiar un act criminal. În 1988, un tânăr student trecut la monahism a comis un act de suicid. Toma este convins ca bătrânul călugăr este implicat în sinuciderea novicelui. Cei doi urcă la chilia părintelui Iustin, într-o peșteră aflata pe un vârf de munte. La finalul acestei confruntări de convingeri și energii umane, niciunul dintre cei implicați nu va mai fi la fel ca înainte. Biletele sunt puse în vânzare la prețul unic de 15 lei și vor putea fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului din Iași, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.
Proiecţie de gală a lungmetrajului „Fals tratat de mântuire a sufletului”, la Cinematograful “Ateneu”
Filed in: Cultură, Informațía zilei