“Povestea unui pierde-vară”, cea mai aşteptată comedie a toamnei are premiera luni, 24 septembrie, la Cinema City din Iaşi, la eveniment urmând să fie prezenţi şi câţiva dintre membrii echipei formată din actorii Alexandru Papadopol, Radu Romaniuc, regizorul Paul Negoescu și directorul de imagine Ana Drăghici. Petru (Alexandru Papadopol) este un profesor de matematică ce trăiește complicate relații amoroase cu diferite femei. Înconjurat de doi prieteni haioși și atoatecunoscători, el mai are o problemă serioasă: îl enervează porumbeii care nu-l lasă să doarmă. “Petru este un personaj foarte comod. Printre altele, un somn liniștit îi este foarte necesar. Asta e, apanajul confortului. Evident că porumbeii, care fac zgomot noaptea, sunt enervanți. Nu-i așa că joc un personaj foarte interesant? Un bărbat de 40 de ani indecis, prins între admirația pentru studente și o relație serioasă și posibil complicată. Hmm? Ce să aleg, oare? Voi ce ziceți?”, spune Alexandru Papadopol Autor al scenariului și cel care semnează regia, Paul Negoescu a mai cochetat în trecut cu ideea de maturizare târzie a bărbatului în primul său film, “O lună în Thailanda”. “Am ales să fac o comedie pentru că personajul principal e, în cazul ăsta, mai în vârstă cu vreo 10 ani decât personajul din “O lună în Thailanda” și pentru că mi s-a părut că, cu cât e mai în vârstă, cu atât devine mai amuzant și mai trist în același timp. Iar contrastul ăsta între amuzant și trist mi-a permis să fac o comedie în care probabil se vor regăsi destui spectatori. Și, firesc, multe din situațiile din film au fost inspirate din situații întâlnite de mine sau povestite de alții”, spune Paul Negoescu. Nicoleta Lefter este Irina, iubita oficială a lui Petru. “O femeie matură și care știe ce vrea de la viață. Sau nu? Deciziile ei nu sunt cele mai bune. Cred că eu aș fi procedat un pic altfel, în viața reală. Irinei, însă, îi e frică. Ea pare o femeie puternică, dar e, de fapt, extrem de fragilă”, spune actrița despre personaj. Apărută de nicăieri în viata lui Petru, Sînziana (Crina Semciuc) este o tânără cam indecisă, venită din provincie. “Atmosfera a fost una foarte plăcută la filmari pentru că Paul a reușit să ne transmită din calmitatea și buna lui dispoziție. Este un sentiment foarte plăcut când iți place echipa, îți place scenariul și îmi amintesc cu mare drag de zilele pe care le-am petrecut pe platoul de filmare la Povestea unui-pierde vară.”, spune Crina Semciuc. Mult umor, un bărbat la 40 de ani prins între atracția către tinere și posibilitatea unei relații mature și un București luminos. Sunt doar câteva dintre atributele comediei Povestea unui pierde-vară, regizată de Paul Negoescu.
“Povestea unui pierde-vară”, cea mai aşteptată comedie a toamnei, în premieră la Iaşi
Filed in: Cultură, Informațía zilei