Pe 28 septembrie, ieşenii sunt sunt aşteptaţi pe esplanada de la Palas Mall la “Noaptea cercetătorilor”, un eveniment cu experimente trăsnite și conferințe fascinante din domenii științifice. Intrarea este liberă, iar publicul este așteptat începând cu ora 18.00. Seara va avea în program curse cu obstacole între roboți, experimente de a privi lumea prin căldură în loc de culoare și o întâlnire specială cu celebra producătoare de fulgere – bobina Telsa. Vor fi efectuate teste cu laserul, care adună informații din atmosferă, de la înălțimi mari, vor fi rezolvate mistere criminalistice și, în caz de vreme favorabilă, va fi disponibil și un telescop pentru observarea astrelor. Cei mai norocoși participanți ai serii vor avea ocazia să piloteze ei înșiși un robot în cursă și să se ia la întrecere cu cercetătorii. În premieră, în acest an, “Noaptea cercetătorilor” va ocupa și scena Teatrului de Vară, unde se vor desfășura, în intervalul orar 19.00-21.00, o serie de conferințe de știință dedicate publicului de toate vârstele. Fiecare conferință va avea maxim 20 de minute, şi va fi susținută într-un limbaj accesibil tuturor, iar intrarea se va face fără rezervare și fără bilet. “Cercetătorii invitați vor aborda teme precum misterul nedezlegat al migrației păsărilor, cum se construiește un Univers sau legătura dintre fizică, chimie și gastronomie. De asemenea, cei prezenți la Teatrul de Vară vor avea ocazia să înțeleagă mai bine cum va funcționa James Webb, înlocuitorul telescopului Hubble, ce are mărimea unui teren de tenis, este de șapte ori mai performant și este capabil să „vadă” o monedă de 10 bani de la 40 de kilometri depărtare, din domeniul vizibil pânăîn domeniul infraroșu”, anunţă organizatorii. La Palas vor putea fi vizitate standuri din mai multe domenii ale științei – chimie, biologie, geografie și geologie, mecanică, optică, robotică, electromagnetism etc. Fiecare experiment va fi prezentat de profesori și studenți specializați în domeniu, astfel încât fenomenele științifice să fie înțelese de cei prezenți la eveniment, indiferent de nivelul cunoștințelor. “Noaptea cercetătorilor” este un eveniment ce se desfășoară anual în peste 350 de oraşe din Europa, cu sprijinul Comisiei Europene, aducând știința în mijlocul publicului. Tema anului 2018 este “HandlewithScience” / „Tratează cu știință”, un îndemn de a folosi „mintea științifică” în fața provocărilor societății actuale – pseudoștiință, fakenews, ideologii inflexibile. „Atât prin comunicare, cât și prin activitățile evenimentului, ne propunem să transmitem valoarea principală a științei: cercetarea este antidotul concluziilor prefabricate. Sperăm ca, dincolo de mirare și încântare, cei prezenți la eveniment să își însușească o parte din metoda științifică de a privi lumea prin întrebări, și nu prin răspunsuri cunoscute dinainte”, a declarat Cătălin Agheorghesei, coordonatorul proiectului. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași coordonează eforturile la nivel național a douăsprezece dintre cele mai prestigioase universități și institute de cercetare din România. Printre parteneri se numără Institutul de Științe Spațiale, Institutul de Fizică Atomică, ELI – Extreme LightInfrastructure, Universitatea din București, Universitatea Babeș Bolyai, Institutul pentru Fizica Pământului, Universitatea de Vest din Timișoara ,etc. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația „Societatea absolvenților Facultății de Fizică din Iași SOPHYS”, Primăria Iași, Apa Vital, Palas Iași, Europe Direct Iași, cu sprijinul companiilor Centric, Continental, GeminiCad și TiVO.
Experimente trăsnite, teste cu laserul şi curse între roboţi la ediţia din acest an a “Nopţii cercetătorilor”
Filed in: Educație, Informațía zilei