Conducerea Aeroportului Internațional Iași aduce la cunoștința pasagerilor care tranzitează această unitate că toate autoturismele taxi ce operează în perimetrul aerogării sunt autorizate și verificate, conform HCJ nr. 108 din 29.04.2011. Sigla Aeroportului Internațional Iași este lipită pe autoturismele taxi autorizate, iar datele șoferilor și ale autoturismelor sunt cunoscute și păstrate de către Serviciul Securitate Aeroportuară al instituției. ”Informăm că sunt interzise parcarea și staționarea în dreptul terminalelor de pasageri ale Aeroportului Iași, dar și în afara zonei de parcare. Autovehiculele care transportă pasageri în regim privat pot opri în fața terminalelor maximum un minut pentru debarcare / îmbarcare”, precizează conducerea Aeroportului Internațional Iași, într-un comunicat de presă. Parcarea special amenajată este disponibilă publicului, ea fiind păzitp și supravegheată în permanență. Tarifele de parcare ale autovehiculeolor în parcarea aeroportului sunt următoarele: 3 lei/oră în primele trei ore, 1 leu/oră pentru următoarele ore. ”Menționăm că, în vederea fluidizării traficului rutier în perimetrul Aeroportului Internațional Iași, șoferii ce vor alege să creeze disconfort altor pasageri – prin nerespectarea unor reguli minime de civilizație și respect reciproc – riscă avertizări și sancțiuni, sau chiar ridicarea autoturismelor”, se mai afirmă în comunicat.
Taxiurile care operează în perimetrul Aeroportului sunt autorizate de CJ
Filed in: Administrație, Informațía zilei