Obiecte, suveniruri și preparate care vorbesc despre tradițiile autohtone vor fi prezentate, începând din acest week-end, la Palas.
De vineri până duminică, în perioada 5 – 14 octombrie 2018, în ansamblul Palas se vor desfășura două târguri prilejuite de Sărbătorile Iașului. Pe esplanada aferentă intrării principale în Palas Mall, dinspre Palatul Culturii, cei care apreciază suvenirurile românești vor fi întâmpinați de meșteșugari din diferite zone ale țării. Piese de mic mobilier, ii și costume populare, accesorii cu simboluri tradiționale, linguri de lemn sculptate, genți din piele, piese vestimentare, papuci din blană și multe alte articole de inspirație folclorică sunt propunerile celor prezenți la Târgul Meșterilor Populari.
În aceeași perioadă se desfășoară și Târgul de Zilele Iașului. Expozanții îi vor îndemna pe vizitatori să aleagă preparate tradiționale, gustoase și proaspete, dar și bijuterii, genți din piele, vaze, tablouri, cutii pentru podoabe și alte decorațiuni, pălării, accesorii vestimentare și cosmetice naturale. Producătorii și artizanii cu îndemânare vor fi prezenți pe esplanada Palas și la etajul 1 al Atriumului.
Până duminică, 7 octombrie, clienții Palas Mall au în continuare prilejul de a răsfoi volumele preferate și de a-și selecta lista de lecturi de la cea de-a patra ediție a Târgului de Carte și Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg”. Evenimentul se desfășoară la parterul Atriumului și este organizat de Librăriile Sedcom Libris, fiind locul de întâlnire al publicului cu peste 80 de edituri și difuzori de carte.
Pentru iubitorii jocurilor de societate, sâmbătă și duminică, în piațeta Intersport, de la etajul 1 al Atriumului Palas Mall, are loc Lex Hobby Con. Timp de două zile, cei care își doresc să aprofundeze un anumit joc sau care vor să descopere noi modalități de relaxare vor putea alege dintre numeroase activități captivante sau își pot achiziționa propriile jocuri, la oferte speciale. În plus, pot participa și la competiții, cum ar fi Splendor, Regele din Tokyo și Catan.