La sfârşitul acestei săptămâni, primarul Mihai Chirica a semnat contractul pentru realizarea ansamblului monumental dedicat Regelui Ferdinand I Întregitorul, realizat de artistul Constantin Crengăniş, la solicitarea municipalităţii ieşene. „Am semnat contractul pentru realizarea soclului ansamblului dedicat regelui Ferdinand I Întregitorul. Ansamblul va fi expus în fața Palatului Roznovanu, dar în parcul central, în fața fântânii arteziene. Regele Ferdinand, în calitate de conducător al Statului Român, a elaborat toată strategia din perioada Primului Război Mondial în acest palat. Statuia este o compoziție, sunt mai multe lucrări care vor completa soclul. Acesta va avea o înălțime de 3,5 metri și va fi realizat din granit. Înălțimea ansamblului, cu tot cu statuie, va fi de circa 6 metri”, a afirmat edilul. Licitația pentru executarea soclului monumental a avut o prevedere bugetară de 748.537,49 lei, fără TVA, și a atras o singură ofertă. Contractul a fost semnat cu SC Tar MV SRL contra unei sume de 826.558,13 lei, cu TVA.
Statuia Regelui Ferdinand I va fi amplasată în parcul din faţa Primăriei
Filed in: Administrație, Informațía zilei