Un nou proiect cu finanţare europeană, semnat de Consiliul Judeţean Iaşi

Sediul fostei Chesturi de Poliție și locul în care a funcționat revista “Viața Românească”, clădire monument istoric, va deveni ”Casa Muzeelor’. Președintele Consiliului Județean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, și directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), Vasile Asandei, au semnat marţi, 16 octombrie, contractul de finanțare europeană pentru proiectul “Consolidare, refuncționalizare și mansardare clădire monument istoric – Strada Vasile Alecsandri”. Investiția se ridică la suma de 16.587.377,94 lei, din care 15.085.532,58 lei reprezintă suma nerambursabilă. Fondul European de Dezvoltare Regională asigură 13.084.390,51 lei, iar bugetul de stat,  2.001.142,08 lei. Durata de implementare a proiectului va fi de 45 de luni. Prin accesarea de fonduri europene se vor finaliza lucrările la structura clădirii, vor fi realizate elementele de arhitectură și amenajarea interioară a imobilului.  “Acesta este al treilea monument istoric din subordinea Consiliului Județean,  pentru care semnăm un contract de finanțare, monument care va fi restaurat și pus în valoare cu fonduri europene. Aducem astfel, în prim-plan, în anul în care marcăm Centenarul Marii Uniri, moștenirea lăsată de înaintași, aceste importante repere ale identității noastre culturale. Totodată, prin acest proiect recuperăm suma alocată de Consiliul Județean pentru restaurarea imobilului și astfel putem să o redirecționăm către alte obiective care au nevoie de investiții ”, a afirmat Maricel Popa. “Regiunea de Nord-Est a avut alocată pentru perioada de finanțare 2014-2020 suma de 60 milioane de euro pentru patrimoniul cultural, însă am reușit să contractăm de două ori mai multe fonduri și iată că și lucrări începute de ceva timp au șansa să primească finanțare nerambursabilă. Această investiție face parte din categoria proiectelor retrospective. Este o satisfacție pentru noi, deoarece reușim, prin Programul Operațional Regional, să ne refacem patrimoniul cultural”, a spus, la rândul său, Vasile Asandei, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Până acum, zidurile clădirii din strada Vasile Alecsandri au fost restaurate, iar șarpanta din lemn a fost înlocuită cu una metalică, respectându-se astfel standardele de rezistență și stabilitate. Consiliul Județean a decontat lucrări de peste opt milioane de lei. Printre expozițiile permanente ale viitoarei  “Case a Muzeelor” se numără sala destinată primelor tipărituri care va cuprinde o colecție de cărți vechi și proiecții video, o sală a alfabetului unde vor fi expuse documente în care va putea fi observată tranziția de la slovele chirilice la caracterele latine și Sala “Dacia Literară”. Totodată, vizitatorii vor putea admira expoziții dedicate scriitorilor Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă și I.L. Caragiale. Noul muzeu va cuprinde și o zonă dedicată Pogromului. Odată cu inaugurarea instituției culturale vor fi create 20 de noi locuri de muncă. Monumentul istoric are o suprafață totală de 3.988 metri pătrați.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;