Compania de Transport Public (CTP) Iaşi continuă să-şi reînnoiască parcul de tramvaie, reprezentanţii societăţii semnând recent un contract privind achiziţionarea unui nou lot de patru vagoane de tip M6D, de la operatorul de transport din oraşul Mülheim an der Ruhr (Germania). Primul dintre aceste vagoane a ajuns zilele trecute la Iaşi, după ce, anul trecut, CTP achiziţionase alte patru tramvaie de acelaşi tip, de la aceeaşi regie de transport local din oraşul german. Potrivit reprezentanţilor companiei ieşene, capacitatea fiecărui tramvai este de 37 locuri pe scaune şi 130 în picioare, valoarea totală a contractului de achiziționare a celor patru unităţi fiind de 100.000 de euro (25.000 euro/vagon). Tramvaiele sunt în stare bună de funcționare și au fost recondiționate în anul 2014. În cursul lunii noiembrie ar urma să ajungă în depoul CTP și ultimul vagon din cele patru proaspăt achiziționate. Transportul acestuia a fost făcut cu un autovehicul special, exclusiv pe cale rutieră, modalitate care implică numeroase proceduri ce trebuie îndeplinite din punct de vedere al siguranței traficului în țările tranzitate în drumul către România. „Tramvaiul va fi supus verificărilor tehnice necesare cât mai curând, iar când acestea vor îndeplini toate condițiile pentru a circula în siguranță, va fi scos la stradă”, au anunţat reprezentanţii companiei. În total, în toamna anului trecut, CTP a cumpărat 11 tramvaie din Germania (patru din Mülheim an der Ruhr și șapte din Essen), pentru care a plătit aproximativ 308.000 de euro. Celelalte șapte vagoane sunt de tipul M8C – dublu articulate, iar capacitatea acestora este de 54 locuri pe scaune şi 94 în picioare.
CTP va achiziţiona alte patru tramvaie second-hand din Germania
Filed in: Economic, Informațía zilei