Inspectorii din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică Iaşi au centralizat datele obţinute în urma acţiunilor tematice de control privind verificarea respectării conformităţii în unităţile de învăţământ universitar şi unităţile de catering, care asigură alimentaţia copiilor preşcolari şi şcolari din judeţ. Verificările au demarat în luna septembrie, odată cu începerea noului an şcolar 2018-2019. În urma controalelor, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au constatat următoarele: unităţi de învăţământ universitar: în cadrul acţiunii au fost verificate şapte unităţi de învăţământ superior public din cele zece existente; nu s-au depistat deficiente la nivelul spaţiilor de învăţământ şi în căminele studenţesti aferente; au fost verificate trei cămine studenţeşti, unde nu s-au depistat neconformităţi; cele 18 cămine studenţeşti verificate sunt autorizate sanitar şi nu prezintă neconformităţi; nu au fost întâmpinate dificultăţi în desfăşurarea acţiunilor de control şi nu au fost aplicate sancţiuni; cabinete medicale şi stomatologice universitare: au fost controlate un număr de trei cabinete medicale, un cabinet stomatologic şi un izolator; toate cabinetele funcţionează cu autorizaţie sanitară; condiţiile igienico sanitare sunt corespunzatoare; sterilizarea instrumentarului medical stomatologic este corespunzătoare în toate cabinetele controlate; nu s-au aplicat sanctiuni; unităţi de catering care asigură alimentaţia copiilor şi a tinerilor în unităţile de învăţământ: au fost verificate un număr de 11 unităţi de catering; nu s-au depistat neconformităţi în ceea ce priveşte dotarea cu utilaje şi ustensile, circuite funcţionale şi elaborarea meniului; din cei 95 de lucrători verificaţi, un număr de 25 nu aveau finalizate cursurile privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă; la o unitate s-a aplicat o sancţiune prin amendă contravenţională, în valoare de 3.000 de lei, pentru lipsa dezinfecţiei locurilor de muncă şi a utilajelor.