Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași inaugurează vineri, 26 octombrie, la ora 9.30, Centrul de Învățare al UAIC. La eveniment, care va avea loc la sediul Centrului din str. Pinului nr. 2 (Casa „Miclescu”, în spatele corpului B), vor participa membri ai conducerii Universității, reprezentanți ai autorităților locale, ai studenților şi ai mediului preuniversitar. Centrul de Învățare este înfiinţat printr-un proiect competitiv al Ministerului Educației Naționale privind Învățământul Secundar (ROSE), Schema de Granturi pentru Universități – Centre de învăţare (SGCU-CI), cu fonduri de la Banca Mondială, în valoare de 900.900 lei (aproximativ 200.000 de euro). În Casa „Miclescu” din spatele corpului B al Universităţii s-a creat un spațiu special, dedicat asigurării unor condiții optime de studiu individual şi asistat, cu precădere pentru studenții aflați în risc de abandon sau de nepromovare, principalele scopuri fiind continuarea studiilor şi îmbunătățirea performanței educaționale, dar şi creşterea capacității studenților de a depăşi situaţiile critice şi lacunele de cunoaştere specifice domeniului de studiu pentru care au optat. „Pe lângă obligaţia de a menţine, conform prevederilor contractuale, aceasta structură operaţională pe o durată de 5 ani de la finalizarea proiectului (până la 31.12.2025), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi are o motivaţie intrinsecă, dată de însăşi nevoia de a acţiona profesionist, în vederea creşterii ratei de promovare la nivel de ciclu de licenţă şi a diminuării abandonului şcolar, măsuri pe care le avem în vedere şi în Planul Strategic de Dezvoltare Instituțională (PSDI) 2016-2020. Acest Centru este necesar la nivelul instituţiei noastre şi suntem convinşi că activităţile derulate aici vor contribui la sporirea atractivităţii faţă de şcoală şi educaţie, cea mai bună investiţie posibilă în lumea de astăzi”, a declarat prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de Credite al UAIC. Centrul este dotat cu mijloace didactice moderne: laptop-uri, videoproiector, tablă interactivă, monitoare TV, bibliotecă ce conține cărți din toate domeniile de studiu, internet, mobilier adecvat, în vederea derulării optime a activităţilor propuse: cursuri de literație, prelegeri, dezbateri şi ateliere de lucru pe diferite teme de interes (planificarea şi organizarea muncii, lucrul în echipă, comunicare, strategii de învăţare eficientă, managementul timpului, dezvoltarea aptitudinilor de memorare durabilă, managementul stresului, gestionarea situaţiilor de criză etc.), consiliere, sesiuni de coaching şi dezvoltare personală. De asemenea, se propun întâlniri cu părinţii studenţilor sau sesiuni de lucru la care vor participa cadre didactice, în vederea identificării şi aplicării celor mai eficiente strategii de relaţionare cu studenţii, dar şi celor mai bune metode de predare-evaluare în cadrul procesului instructiv-educativ. „Prin Centrul de Învăţare al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi se va oferi studenților sprijin pentru dezvoltarea abilităților de care au nevoie pentru reuşită universitară. Analizând elementele critice care conduc la nepromovare, putem identifica, concepe şi aplica noi strategii şi instrumente de predare-învățare-evaluare, în vederea creşterii calităţii şi atractivităţii procesului instructiv-educativ. În stabilirea activităţilor şi în organizarea Centrului am ţinut cont de punctele de vedere şi de nevoile studenţilor şi ale cadrelor didactice; oferta se va diversifica în timp, în funcţie de experienţele din perioada realizării proiectului şi de expectanţe. Studenţii vor beneficia constant de sprijinul personalului academic universitar, de implicarea studenţilor din anii mai mari, de psihologi şi consilieri pentru a obţine sprijin calificat şi a putea prelua exemple de reuşită, care să îi motiveze să continue studiile.” –Lect. univ. dr. Bogdan Constantin NECULAU, coordonatorul Centrului. Studenții vor fi asistați de tutori – cadre didactice titulare la disciplinele unde s-a constatat un grad ridicat de nepromovare, specialiști în coaching şi dezvoltare personală, consilieri educaţionali şi de carieră, psihologi studenți voluntari (din anii superiori ai ciclului de licență, masteranzi, doctoranzi), membri ai comunităţii Alumni și alţi actori din comunitate.
Centru de învățare pentru reducerea abandonului şcolar, inaugurat la UAIC
Filed in: Educație, Informațía zilei