19 localităţi din judeţul Iaşi vor fi racordate, în perioada următoare, la reţeaua naţională de gaze naturale

În perioada următoare, autorităţile ieşene intenţionează să înceapă lucrările la două noi magistrale de gaze naturale, care urmează să alimenteze 19 localităţi din judeţ, un acord în acest sens fiind semnat, recent, de Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, Societatea Națională de Transport Gaze Naturale ”Transgaz” și  primăriile beneficiare. Anunţul a fost făcut marţi, 23 octombrie, într-o conferinţă de presă, de preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa. Acesta a precizat, că, pentru realizarea acestui proiect, în prima fază este necesar ca primăriile să înființeze asociații de dezvoltare intercomunitară (ADI) pentru întocmirea studiilor de fezabilitate, avizarea acestora și concesionarea sistemelor de distribuție. Conform unei analize a Transgaz, în județul Iași este necesară construirea a două magistrale de transport. Prima are în vedere  ruta  Mogoșești- Comarna- Cozmești, iar cealaltă va deservi  traseul  Dumești-Andrieșeni, lungimea totală a acestora fiind de 80 de km. În acest sens, la nivelul județului se vor înființa două ADI: una pentru zona de sud -est și o alta pentru zona de nord-est.  Din asociația sud-est vor face parte comunele Dobrovăț, Schitu Duca, Comarna, Prisăcani, Costuleni, Răducăneni, Gorban, Moșna, Cozmești, Dolhești și Ciortești, în timp ce comunele Movileni, Țigănași, Gropnița, Probota, Trifești, Andrieșeni, Plugari și Bivolari vor forma asociația nord-est.  În cel mult 15 zile, primăriile trebuie să constituie  aceste asociații de dezvoltare. “Se prevede o criză a lemnului până în anul 2025. A venit momentul să discutăm despre racordarea la gaz în fiecare comună. Gazul metan nu trebuie să mai fie un lux, e o necesitate, iar pentru asta trebuie să ne mobilizăm. Începem acum cu cele două magistrale, una pe NE și cealaltă pe SE. În final, vom reuşi să acoperim tot judeţul. În doi ani, sper să avem conductele de gaz deja montate. Vreau să ne numărăm printre primii care vor face această investiţie, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa. Proiectul va fi finanțat de Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 3 și cu fonduri europene. Lucrarea va fi realizată de Transgaz, costul unui kilometru de conductă fiind între 800 de mii şi un milion de euro. România intenționează să devină un pol energetic în estul Europei, un punct nodal în reţelele regionale de transport de energie, precum şi un furnizor de energie în acest domeniu. Acesta este motivul pentru care s-a inițiat la nivel național un amplu proiect de conectare a comunităților la rețeaua de gaze naturale. Prin resursele pe care le deține şi prin oportunităţile oferite de poziţionarea geografică, România îşi poate asigura un grad ridicat de securitate energetică şi integrare regională. În acest sens, operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport gaze naturale din România (Transgaz) a elaborat Planul de Dezvoltare al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale pentru perioada 2016-2025, a cărui valoare este  estimată la aproximativ 1,6 miliarde de euro. Suma urmează să fie acoperită în proporție de 35 la sută din surse proprii (aproximativ 560 milioane euro), iar 65 de procente (un miliard de euro) vor fi din surse atrase din fonduri europene.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;