Iașul ar putea avea trei reprezentanți în viitoarea conducere a PNL, care va fi desemnată, prin vot secret, în cadrul Congresului programat la sfârșitul lunii februarie. Prezent miercuri, 23 ianuarie, la Iași, președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că este convins că Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, Varujan Vosganian, ministrul Economiei, împreună cu președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, se vor regăsi printre persoanele desemnate de delegații la Congresul din 23 februarie să facă parte din noua conducere a partidului. În ceea ce privește modalitatea de alegere a viitorilor membri care vor face parte din conducerea PNL, pe liste sau individual, Crin Antonescu a spus că nu are preferințe vis-a-vis de această chestiune, însă, personal, ar înclina spre prima variantă. ”Dacă mă întrebați pe mine, eu aș înclina către formula votului pe listă, însă indiferent de forma prin care se vor alege noii membri din conducerea partidului sunt ferm convins că cei trei reprezentanți ai Iașilor se vor regăsi printre cei aleși”, a precizat Antonescu. În altă ordine de idei, liderul PNL a declarat că o eventuală comasare a alegerilor europarlamentare cu cele prezidențiale, în luna mai 2014, nu ar reprezenta un risc pentru democrație. ”Nu cred că o eventuală cuplare a celor două alegeri ar fi o variantă rea pentru România. Au fost o serie de discuții pe această temă, însă până acum nu am luat nicio decizie în acest sens”, a precizat Crin Antonescu. În cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o la Iași, președintele PNL, care este în același timp și președintele Senatului României, a anunțat că, după aprobarea Legii Bugetului de Stat pentru anul 2013, prioritară pentru cele două Camere ale Parlamentului va fi realizarea reformei constituționale, inclusiv a celei administrativ-teritoriale. În acest sens, Crin Antonescu s-a exprimat în favoarea interzicerii traseismului politic în Parlament, precum și a reducerii numărului actual de deputați și senatori. ”Căutăm orice variantă pentru eliminarea traseismului politic, precum și pentru reducerea numărului actual de parlamentari, până la maximum 300 la Camera Deputaților și o sută la Senat. Insistăm, de asemenea, pentru modificarea cât mai urgentă a legislației electorale, respectiv pentru dispariția turului întâi la alegerile locale și pentru introducerea votului pe liste la alegerile parlamentare”, a menționat liderul liberal, care nu a exclus posibilitatea ca Senatul să se transforme, pe viitor, într-o Cameră legislativă a regiunilor. În ceea ce privește mandatul președintelui României, Crin Antonescu a spus că nu are niciun fel de obiecție ca acesta să rămână de cinci ani, însă consideră că alegerile prezidențiale ar trebui să rămână, în continuare, decalate de cele parlamentare. Toate aceste modificări, inclusiv cele de ordin constituțional, vor fi supuse aprobării Parlamentului numai după consultarea actualei puteri cu societatea civilă și partidele din opoziție, a subliniat președintele PNL.