În scopul efectuării de lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, luni, 29 octombrie, începând cu ora 10.00, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată la consumatori din muncipiul Iaşi, de pe străzile: Tătăraşi, Nicoriţă, Mizil, Eternitate, Profesor Paul, Apelor, Misai, Gălăţeanu, Mihail Sadoveanu, Cucu, Conductelor, Popescu Eremia, Pantelimon, Sărăriei şi Curelari. Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 14.00, anunţă Delgaz Grid, într-un comunicat. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). Delgaz Grid regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări.
Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată luni, 29 octombrie, la consumatorii din Tătăraşi, Tg. Cucu şi Sărărie
Filed in: Economic, Informațía zilei