Patru drumuri din judeţul Iaşi, în lungime totală de 47 de kilometri, vor fi reabilitate în următorii trei ani de Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, în cadrul Master Plan-ului privind modernizarea drumurilor judeţene, investiția fiind estimată la suma de 90 milioane de lei. Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii judeţeni au aprobat luni, 29 octombrie, cu majoritate de voturi, contractarea de către CJ Iaşi a unui credit de angajament în valoare de 90 de milioane de lei, care urmează să fie derulat în perioada 2019 – 2021, necesar pentru reabilitarea şi modernizarea a patru tronsoane de drum judeţean. Cea mai mare sumă, respectiv 55 milioane de lei, este prevăzută pentru modernizarea tronsonului în lungime de 29 de kilometri de pe DJ 249 D, intersecție DJ 249 E – Moreni-Prisăcani-Măcărești-Grozești-intersecție DJ 244 F. Alte 8,8 milioane de lei vor fi cheltuite pentru modernizarea DJ 208 G Kogălniceni-Oboroceni-intersecție DJ 280. Cel de–al treilea tronson de drum care urmează să fie reabilitat şi modernizat este DJ 208 N, în lungime de 5,7 kilometri, care face legătura între localitățile Lespezi și Vânători, investiția estimată în acest caz fiind de 11,9 milioane de lei. În fine, cel de-al treilea tronson de drum care va fi supus modernizării cu fondurile din creditul de angajament este DJ 280 D intersecție DN 28 A (Ruginoasa)– Heleșteni, în lungime de 6,5 kilometru, pentru care va fi alocată suma de 14 milioane de lei. Cele patru proiecte de hotărâre au fost aprobate cu voturile consilierilor PSD, ALDE, PMP şi UNPR, singurii care s-au abţinut de la vot în acest caz fiind reprezentanţii PNL. Aceştia au cerut, prin vocea liderului de grup Romeo Vatră, amânarea celor patru proiecte de hotărâre, pe motiv că, în scurt timp, urmează să fie finalizate documentaţiile tehnice pentru toate cele opt axe cuprinse în Master Planul de transport al judeţului. „Consider că a face un credit acum pentru patru drumuri judeţene, pentru care nu avem încă definitivate proiectele tehnice, este o eroare. Propunem amânarea contractării acestui credit până când vor fi finalizate studiile de fezabilitate pentru toate cele opt axe de transport prevăzute în Master Plan”, a afirmat Romeo Vatră. La rândul său, Cristian Stanciu, liderul grupului consilierilor social democraţi din CJ, a declarat că studiile de fezabilitate pentru cele patru tronsoane de drum propuse a fi modernizate cu banii din creditul de angajament sunt finalizate, orice întârziere în luarea unei măsuri în acest sens fiind păguboasă pentru infrastructura rutieră a judeţului. „Avem finalizată documentaţia tehnică pentru cele patru drumuri şi mai avem înainte încă un an şi jumătate de mandat. Documentaţia tehnică pentru cele patru tronsoane de drumuri supuse astăzi spre aprobare nu a avut niciun fel de legătură cu culoarea politică a primarilor localităţilor care fac legătura între aceste drumuri, aşa cum au încercat să sugereze colegii de la PNL”, a spus Cristian Stanciu. Tot în cadrul şedinţei de luni, consilierii judeţeni au aprobat proiectul privind reabilitarea şi modernizarea a două imobile situate pe strada Cuza Vodă nr. 29, în care îşi desfăşoară activitatea Filarmonica de Stat „Moldova” şi alocarea sumei de 89.000 de lei de la bugetul CJ, necesară actualizării documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie, inclusiv expertiza tehnică, şi a documentaţiilor necesare obţinerii avizelor care urmează să fie solicitate prin certificatul de urbanism. Un alt proiect de hotărâre, aprobat cu unanimitate de voturi de consilieri, a fost cel privind alocarea sumei de 35.000 de lei de la bugetul CJ pentru premierea elevilor ieşeni olimpici, în cadrul „Galei Excelenţei în Educaţie”, manifestare programată a avea loc pe data de 22 noiembrie, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterianră „Ion Ionescu de la Brad”. Singurul proiect de hotărâre respins de consilieri a fost cel privind aprobarea dezmembrării unui imobil situat în satul Cozmeşti (comuna Stolniceni-Prăjescu), proprietate publică a judeţului Iaşi, pe al cărui teren urma să fie construite două case de tip familial pentru copiii din centrele de plasament. Fiind o hotărâre de patrimoniu, pentru a putea trece de plen era nevoie, potrivit legii, de un cvorum de două treimi din numărul consilierilor prezenţi la şedinţă. Deşi în favoarea hotârârii s-au exprimat consilierii PSD, ALDE, PMP şi UNPR, proiectul nu a trecut la votul final, din cauza abţinerii reprezentanţilor PNL.
Consiliul Judeţean va împrumuta 90 de milioane de lei pentru modernizarea drumurilor
Filed in: Administrație, Informațía zilei