Deputatul Petru Movilă îi acuză pe liderii USL de demagogie

Deputatul PDL de Iași Petru Movilă îi acuză de demagogie pe liderii USL care au participat pe 24 ianuarie, la Iași, la manifestările prilejuite de aniversarea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române. ”După ani de zile de opoziţie, liderii USL Iaşi nu au arătat decât că au învăţat a fi demagogi de rang înalt. După două campanii electorale pline de promisiuni care transformau radical în bine Iaşul peste noapte, USL a arătat cât de mult iubeşte ieşenii. În ciuda faptului că situaţia economică nu a fost favorabilă, Guvernul Boc, prin proiectele de buget realizate în fiecare an a avut capitole distincte pentru judeţul Iaşi. Fie că a fost fost vorba de spitale, de învăţămîntul superior sau proiecte de infrastructură, Iaşul a primit bani. Astăzi, de Ziua Unirii, am putut vedea cu toţii cum  liderii USL Iaşi, însoţiţi de Victor Ponta şi Crin Antonescu, au venit în Piaţa Unirii după ce au anunţat cu nonşalanţă că Iaşul nu va primi nici o finanţare”, afirmă Petru Movilă, într-un comunicat de presă. Potrivit parlamentarului democrat liberal, ceea ce s-a întâmplat pe 24 ianuarie, la Iași, nu este altceva decât o palmă dată locuitorilor acestui oraș, mai ales celor 60% care la alegerile generale din decembrie au votat USL.

Filed in: Informațía zilei

Comments are closed.

;