Institutul de Cercetări Interdisciplinare, Departamentul Științe Socio-Umane, din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, organizează conferința cu titlul Ouvrir les frontières de l’Europe?, susținută de prof. univ. dr. Sabine Henry, de la Universitatea din Namur, Belgia. Prezentarea, în limba franceză, va fi susținută miercuri, 31 octombrie 2018, orele 14.00, în Sala de conferințe Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Sabine Henry este profesor în cadrul Facultății de Geografie a Universității din Namur, cu o bogată activitate de cercetare asupra fenomenului migraționist. Domeniul său de expertiză este interacţiunea dintre mediu şi migraţie la nivel individual și familial. Activitatea de cercetare se bazează pe o expertiză solidă privind cunoaşterea modelelor umane de migraţie, în special a celor din zona Africii.
Sabine Henry a fost membră în comitetul director al Reţelei de Cercetare a Populaţiei şi Mediului (2008-2011) şi singurul membru UE al grupului ştiinţific privind Impactul Migraţiei Interne în Dezvoltarea Ţărilor, în cadrul Uniunii Internaţionale pentru Studiul Ştiinţific al Populaţiei (IUSSP, 2010-2015). În prezent este membră a Grupului Științific privind Climatul-Sănătatea-Migrația, în cadrul aceleiași organizații. În perioada 2015-2016, Sabine Henry a susţinut o serie de conferinţe pe tema crizei refugiaţilor în Europa, fiind invitată la emisiuni TV privind politicile migraţioniste ale UE.
Conferința Ouvrir les frontières de l’Europe? este organizată în cadrul proiectului bilateral The socio-cultural challenges of the EU migration. The case of Romanians in Belgium (MIG-RoBe), inițiat în aprilie 2017, de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu Universitatea din Namur (http://mig-robe.uaic.ro/).