Timp de două zile, în perioada 1-2 noiembrie, Iașul a găzduit cea de-a 26-a Conferință Anuală și Adunare Generală a Asociației Aeroporturilor din România, eveniment care a reunit peste 150 de speciaşişti în aviaţie din ţară şi de peste hotare (directori generali ai aeroporturilor și specialiști din industria aeronautică, reprezentanți ai instituțiilor de stat cu atribuții în domeniul siguranței și securității aeronautice, operatori aerieni și companii de suport în activitatea aeronautică, autorități locale și centrale). Tema întâlnirii din acest an a fost “Dezvoltarea aviației civile în următorul deceniu”, discuţiile desfăşurându-se în cadrul a cinci sesiuni de dezbateri: „Dezvoltarea aviației civile în România”, „Reglementări, tehnologii și standarde privind siguranța aviației civile”, „Provocări pentru companiile aeriene care activează pe piața din România în următorul deceniu”, „Securitatea aviației civile în România și Europa” și „Impactul noilor tehnologii asupra serviciilor aeroportuare” au fost alte teme dezbătute îna ceste zile la Iaşi de specialiştii din aviaţie. „Pentru noi, a fost oonoare să găzduim un eveniment de o asemenea amploare, și ne bucurăm că am avut ocazia să punem în valoare Iașul, un important reper de istorie și cultură, dar și o zonă cu potențial însemnat de dezvoltare. În mod cu totul aparte, chiar în anul Centenar al Marii Uniri, capitala Moldovei a reușit să aducă la aceeași masă toți „actorii” din industria aeronautică. În aceste zile, la Iași s-a vorbit despre viitorul aviației în România, un subiect care ne preocupă tot mai mult deoarece dezvoltarea aeroporturilor are un rol determinant în creșterea bunăstării comunităților deservite. La Aeroportul Iași, spre exemplu, traficul a evoluat într-un ritm accelerat – de la 200.000 de pasageri pe an în 2012, la peste 1 milion începând cu 2017, asigurându-ne astfel un loc în topul aeroporturilor regionale. Pe de altăparte, acest lucru ne obligă să mărim capacitățile de procesare cât mai repede, prin extinderea platformei de parcare și construirea unui nou terminal care să susțină un trafic de patru milioane de pasageri pe an. Consider că dezvoltarea unui aeroport, cum e cel din Iași, trebuie să se facă pe termen lung, prin stabilirea prioritățilorși posibilităților de extindere a infrastructurii, precum și găsirea celor mai bune căi de finanțare necesare implementării unui proiect european”, a declarat Cătălin Bulgariu, Directorul General al Aeroportului Internațional Iași. La rândul său, David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România, a felicitat autorităţile locale pentru rezultatele deosebite și pentru că au deja un plan ambițios de dezvoltare. „Aeroportul Iași a realizat o nouă performanțăîn acest an, atingând mai devreme pragul de un milion de pasageri, fapt ce demonstrează că are un potențial de creștere foarte mare pe viitor. Creșterea traficului în România este mult peste media europeană; estimăm că pânăîn 2035, numărul de pasageri se va dubla, ajungând la 48 de milioane. Acest lucru presupune, bineînțeles, noi investiții. În prezent, niciun aeroport din România nu are capacitate suficientăîn ceea ce privește infrastructură, de aceea trebuie să găsim resurse importante pentru finanțarea dezvoltării. În același timp însă, la capitolul servicii, aeroporturile noastre sunt deja la un standard internațional, respectă toate reglementările internaționale, dar trebuie săîși dubleze capacitatea deoarece se anunță o evoluție a traficului peste media europeană. De altfel, industria de aviație este singura din țară, care se aliniază perfect la standardele europene. Totodată, siguranța și securitatea aeroportuară trebuie să ne preocupe în egală măsură”, a afirmat David Ciceo. Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Maricel Popa, a ţinut să sublinieze creşterea din ultimii ani a traficului de călători pe Aeroportul Iaşi. „În urmă cu două săptămân, am înregistrat pasagerul cu numărul un million, mai devreme cu o lună decât anul trecut. Sper ca într-un viitor, nu prea îndepărtat, să marcăm acest eveniment chiar în prima jumătate a anului. Premise sunt, călători dornici de curse noi avem, mai e nevoie doar de sprijinul și dorința companiilor aeriene de a se îndrepta către Aeroportul Iași. Interesul pasagerilor ne obligă să creștem calitatea serviciilor oferite în acest domeniu. Vremurile pe care le trăim ne arată că mobilitatea este extrem de importantă, atât pentru cei care călătoresc în scop de afaceri, cât și pentru cei care folosesc transportul aerian doar în scop turistic”, a spus Maricel Popa.
Specialiştii din domeniul aviaţiei, reuniţi timp de două zile la Iaşi
Filed in: Economic, Informațía zilei