Pacienții din zona Moldovei vor beneficia de investigații imagistice de cea mai înaltă perfomanță, odată cu achiziţionarea de către Spitalul de Neurochirurgie “Prof. Dr. Nicolae Oblu” a unui nou aparat de rezonanță magnetică nucleară (RMN), cu o putere de 1,5 Tesla. Amplasarea aparatului a necesitat amenajarea unui spațiu special, consolidat, ai cărui pereți au fost capitonați cu foiță de cupru, pentru a bloca interferențele și a asigura un climat optim investigațiilor de mare acuratețe. Greutatea totală a dispozitivului este de şapte tone, motiv pentru care instalarea în noua încăpere a necesitat o amplă desfașurare de forțe. După ce va fi montat, RMN-ul va fi folosit pentru diagnosticarea pacienților din toată zona Moldovei, care ajung la Spitalul de Neurochirurgie din Iași și care au nevoie de astfel de explorări. “Patologia s-a diversificat în ultimul timp, iar o investigație de finețe făcută cu ajutorul rezonanței magnetice poate să clarifice un diagnostic, să ne direcționeze către modul în care trebuie abordat cazul medical”, declară dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie ”Prof. Dr. Nicolae Oblu”. “Dotarea cu acest aparat reprezintă în primul rând un câștig pentru pacienți, dar și pentru medici. În ultimii doi ani, Consiliul Județean Iaşi a alocat fonduri importante acestei unități medicale, astfel că acum dispune de cea mai modernă sală de operație în domeniul neurochirurgiei din sud-estul Europei”, a afirmat, la rândul său, Maricel Popa, președintele Consiliului Județean (CJ) Iaşi. Până acum, Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” a folosit pentru investigații imagistice un singur aparat RMN, care funcționează deja de 14 ani. Din cauza numărului mare de solicitări, pentru o explorare, un pacient este nevoit să aștepte și câteva luni. Costul noului echipament RMN este de 600.000 de euro, fără TVA. Contractul de achiziție a fost semnat de ministrul Sănătății (MS) și reprezentanții Băncii Mondiale (BM), în baza unui contract prin care la nivel național au fost achiziționate echipamente computer tomograf, aparate de rezonanță magnetică și sisteme informatice (tehnologie medicală de imagistică utilizată pentru stocarea, recuperarea, prezentarea și partajarea imaginilor produse prin radiografie, scanare CT, RMN).
Spitalul de Neurochirurgie “Prof. Dr, Nicolae Oblu”, dotat cu un aparat RMN de ultimă generaţie
Filed in: Informațía zilei, Sănătate