Expoziţie itinerantă „Drumuri în memorie. Mausoleele”, la Muzeul Unirii

În perioada 16 noiembrie – 2 decembrie, Muzeul Unirii este gazda expoziției itinerante „Drumuri în memorie. Mausoleele”, proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul programului Centenar. Inițiat de Institutul Național al Patrimoniului, proiectul are ca scop valorificarea și promovarea în spațiul public, la nivel național și european, a patrimoniului comemorativ, în mod specific a mausoleelor ridicate pentru eroii din Primul Război Mondial, aflate pe teritoriul României. Obiectivul central al proiectului este acela de a clarifica și disemina funcția de spații mnemonice ale mausoleelor existente în România, de a promova patrimoniul comemorativ și educația în domeniul istoric și cultural a generațiilor actuale, și, cu precădere, a tinerilor, prin intermediul unei serii variate de activități, facilitând procesul de actualizare a semnificației mausoleelor. Proiectul a fost lansat pe 25 octombrie 2018, de Ziua Armatei Române, la Muzeul Vrancei din Focșani, cu expoziția itinerată acum la Iași. La Iaşi, vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 16 noiembrie, de la ora 13.00, la Muzeul Unirii.

Filed in: Cultură

Comments are closed.

;