Generalul Berthelot, celebrat la Școala Gimnazială „Dimitrie Sturdza”

Marţi, 27 noiembrie 2018, la ora 12.00 se va desfășura în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Sturdza” activitatea cu tema „Misiunea militară franceză și Armata română în timpul Primului Război Mondial”/„La mission militaire française et l’Armée roumaine pendant la Première Guerre Mondiale”. Data aleasă pentru derularea acestei activități se încadrează într-o perioadă plină de manifestări și semnificații datorate comemorării actului de la 1 decembrie 1918, dar și Săptămânii istoriei la Iași (26-30 noiembrie), prilej de sărbătoare și de promovare a valorilor pe care această disciplină școlară le transmite elevilor.

În Anul Centenarului Marii Uniri era obligatoriu ca România să celebreze  personalitatea generalului Henri Mathias Berthelot,  cel care la venirea în Romania a salvat pur și simplu situaţia în care era ţara, armata, clasa politică. El a adus cu Misiunea franceză pe care a condus-o nu doar arme, dar și entuziasm, curaj, competenţă militară, ceea ce a ajutat armata română ca în anul 1917 să reziste ofensivei germane și să asigure ieșirea dintr-o situaţie politică și militară critică.

Proiectul Misiunea militară franceză și Armata română în timpul Primului Război Mondial”/„La mission militaire française et l’Armée roumaine pendant la Première Guerre Mondiale”, inițiat de școala noastră, își propune să contribuie la readucerea în atenția publicului și în mod special a elevilor, în contextul istoric prilejuit de Centenarul Marii Uniri, dar și în contextul internațional actual, a importanței rolului pe care l-a avut generalul Berthelot în istoria României și, prin extensie, a importanței relațiilor româno – franceze în trecut, prezent și viitor.

Proiectul va cuprinde mai multe centre de activitate:

– activităţi practice – proiecte realizate de elevii claselor a VI-a, a VII-a A și a VIII-a A (desene realizate de elevi, panouri decorative, portofolii);

-prezentări power-point  „Armata Română în Primul Război Mondial”  și „Pe urmele generalului Henri Mathias Berthelot…la Iași”

 decernarea premiilor obţinute la Concursul de desene cu tema „Primul război mondial”; diplomele au fost acordate de către profesorii de istorie de la Liceul «Marie Madeleine Foucarde », Gardanne , Franţa 

 prezentarea  unui fimuleţ cu mesaje de felicitare și de prietenie, adresate de către elevii Liceului „Pierre Termier”, Grenoble, Franţa  

Activitatea va fi coordonată de către doamnele profesoare de Istorie –Magdalena Ciuc  și de Limba franceză-Laura Alupoae.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;