Cultivarea sentimentului patriotic în sufletele copiilor şi tineretului şcolar, în condiţiile crizei profunde a identităţii naţionale (în condiţiile timpului istoric prezent) nu este uşor de rezolvat, deoarece societatea românească de azi este cuprinsă de o periculoasă stare de dezorientare.
Şcoala este singurul loc instituţional în care educaţia, în general, şi educaţia patriotică, în special, constituie o obligaţie de serviciu permanentă şi de mare importanţă, cu atât mai mult într-o perioadă atât de încărcată emoţional cum este apropierea momentului împlinirii a 100 de ani de la realizarea dezideratului de secole al poporului român – unirea tuturor românilor într-o singură graniţă şi crearea României moderne. Unirea va juca un rol covârşitor în politica europeană interbelică cu consecinţe importante până în prezent.
Colectivul de cadre didactice și elevii Liceului Special MOLDOVA din Târgu Frumos vor desfășura mai multe activități dedicate centenarului, după următorul program:
- Luni, 26 noiembrie 2018, începând cu ora 8,30, activitatea Marea Unire în literatură în cadrul căreia elevii din ciclul primar vor participa la un concurs şcolar cu tema Legende Istorice închinate Unirii de la 1918; elevii din ciclul gimnazial vor participa la un concurs școlar de recitat poezii cu tema Dor şi drag de România și, în final, vor viziona filmul ,,Odiseea” Reginei Maria;
- Marți, 27 noiembrie 2018, începând cu ora 9,00 – sub denumirea Promotori şi înfăptuitori ai Marii Uniri de la 1918, elevii din ciclul liceal vor prezenta referate, participând la o dezbatere alături de profesorii de istorie din liceul nostru: Lucian Postolache, Ion Haciu și invitați de marcă: Profesor Dr. Gerd Franc și Profesor Dr. Sergiu Enea – profesori de istorie de la liceele din Târgu Frumos;
- Miercuri, 28 noiembrie 2018, începând cu ora 10,00, la sala de festivități a liceului va avea loc spectacolul artistic de muzică corală, piesă de teatru, dansuri populare, sub denumirea Sărbătorim româneşte!
Tot în calendarul centenarului s-au desfășurat și alte activități:
- Copacul national – plantarea unui stejar în fața școlii cu așezarea unei plăcuțe aniversare;
- Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – excursie de studiu la Mausoleul de la Mărășești cu cei mai buni elevi la disciplina istorie;
- Concursul naţional al elevilor nevăzători din toate liceele de profil din țară;
Toate activitățile desfășurate în acest an vor fi grupate în Revista Centenarului ce va fi editată după finalizarea tuturor activităților.
Vă așteptăm alături de noi la manifestările din zilele de 26, 27 și 28 noiembrie 2018 !