Peste 200 de elevi care s-au clasat pe primele locuri la olimpiadele naționale și internaționale și 171 de profesori îndrumători au fost premiați joi, 22 noiembrie, de Inspectoratul Școlar Județean Iași în cadrul celei de-a VII-a ediții a Galei Excelenței în Educație, eveniment care a avut loc în Aula în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şli Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”. La manifestare au fost prezenţi, pe lângă elevii care au obţinut în acest an premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale şi profesorii îndrumători ai acestora, prefectul Marian Şerbescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa, primarul Mihai Chirica, precum şi inspectorul şcolar general al judeţului Iaşi, Genoveva Farcaş. „Evenimentul de astăzi reprezintă un moment important din școala și viața Iașului. Este adevărat că nu poți face excelență fără muncă, iar munca nu se poate face de unul singur, ci aplicând munca în echipă, deschiderea spre colaborări, dorința de a te autodepăși și de a colecta energiile potrivite care te pot face mai bun și care te pot conduce spre cel mai înalt nivel al performanței. Aceste principii s-au urmărit în școala ieșeană de-a lungul timpului, cu ajutorul părinților și al profesorilor care au valorificat potențialul elevilor. Prin rezultatele obținute la nivel național și chiar internațional s-a demonstrat că școala ieșeană domină viața educației românești. Astăzi punctăm performanțele elevilor din cadrul olimpiadelor naționale și internaționale, reprezentând cu cinste Iașul, dar și rolul profesorilor și al părinților în dobândirea acestor reușite”, a spus, în alocuţiunea sa, primarul Mihai Chirica. Şeful municipalităţii a precizat că, la o sută de ani de la Marea Unire, în România încă mai există şcoli cu toaletă în curte şi săli de clase neîncălzite. „Aş fi vrut să nu mai avem clase de învățământ simultan, să nu mai avem exod de elevi, să nu mai avem tineri care visează la un loc de muncă în străinătate. Suntem într-o perioadă care ne presează, care ne face mai responsabili în a lua decizii radicale în ceea ce privește susținerea educației. Speranța se află în mâinile tinerilor, care pot contribui cu adevărat la construirea României de mâine”, a afirmat primarul. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, i-a felicitat pe elevii care au obţinut performanțe în acest an la olimpiadele naţionale şi internaţionale pentru munca depusă. „Felicit deopotrivă cadrele didactice care au depus o muncă uriașă pentru a valorifica potențialul maxim al acestor tineri. Învățământul ieșean formează generații performante și este datoria fiecăruia dintre noi să îi susținem pentru a-și clădi cariere de succes”, a spus Maricel Popa. Cuvinte de laudă la adresa olimpicilor a avut şi inspectorul şcolar judeţean al judeţului Iaşi, Genoveva Farcaş, care a precizat că performanţele înregistrate în acest an la concursurile naţionale şi internaţionale de către elevii prezenţi astăzi la Gala Excelenţei în Educaţie, demonstrează, încă o dată, nivelul ridicat al şcolii ieşene. „Elevul anului” a fost desemnat Andrei Sandu, de la Colegiul Național Iași, care a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Geografie de la Quebec și pe cea de argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică, desfășurată la Beijing. În total, în ultimii cinci ani, acesta a obținut opt premii la competițiile naționale și internaționale de matematică, științe, chimie, geografie, astronomie și astrofizică. În total, în cadrul evenimentului au fost premiați peste 400 de olimpici şi profesorii acestora, premiile constând în diplome, medalii, plachete, cărți, obiecte electronice şi bani. Distincția „Elevul Anului” a fost acordată elevului Andrei Sandu, care este în clasa a XII-a la Colegiul Național Iași.
Elevii olimpici ieşeni, premiaţi în cadrul Galei Excelenţei în Educaţie
Filed in: Educație, Informațía zilei