„Zilele UMF Iași” 2018 – o sărbătoare a excelenței în educația medicală

Au trecut 139 de ani de când profesorul Leon Scully ținea primul curs de anatomie la proaspăt înființata Facultate de Medicină ieșeană. Acel moment inaugural, care marchează începutul învățământului superior medical ieșean, este sărbătorit în fiecare an, la început de decembrie, la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa”din Iași. Un bun prilej de a celebra excelența în educație, printr-o serie de manifestări științifice și culturale, prin acțiuni caritabile și concerte extraordinare, care vor avea loc în perioada 6-9 decembrie. În acest an, „Zilele UMF Iași” stau sub semnul Centenarului, astfel că la deschiderea festivă, care va avea loc vineri, 7 decembrie, de la ora 10.00, în Aula „George Emil Palade”, cunoscutul academician Alexandru Zub va susține conferința „Istoricii români în războiul de întregire națională”. Va urma proiecția documentarului „Medici în linia întâi”, realizat de Alina Țiței, film care va fi prezentat de reputatul chirurg Eugen Târcoveanu. „Medici în linia întâi (1916-1918)” evocă rolul esențial pe care l-au avut medicii și sanitarii în perioada Primului Război Mondial și implicarea orașului Iași în tratarea victimelor marii conflagrații mondiale. După evenimentul festiv de deschidere a Zilelor UMF, va fi vernisată  expoziția „Contribuția medicilor ieșeni la Marea Unire”, realizată în colaborare cu Departamentul Centenar al Primăriei Iași, care va fi expusă în Muzeul de Istorie al Medicinei. „Programul manifestărilor va continua cu patru lansări de carte ale Editurii „Grigore T. Popa”, găzduite de Muzeul de Istorie a Medicinei (Elemente de nursing în cancer,ediția a II-a – sub coordonarea lui Lucian Miron; Predictori morfologici ai permeabilității grafturilor în revascularizarea coronariană chirurgicală – autori: Grigore Tinică, Cristina Furnică; Din istoria anecdotică a medicinii ieșene – autori: O. C. Mungiu, G. Ungureanu, A. Aldea, C. Romanescu și Curs de neurologie – sub redacția: Aurora Constantinescu, Dan I. Cuciureanu) și cu lansarea unui număr nou al revistei „Însemnări ieșene”. Cărților Editurii „Gr. T. Popa” li se adaugă cartea Editurii Academiei Române – Balneoclimatologia în România și Republica Moldova – sub coordonarea: Ioan Sorin Stratulat”, anunţă organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă. Tot vineri, 7 decembrie, de la ora 17.00, în Aula „George Emil Palade”, este programat un „Dialog din «Dragă inimă»”, cu doctorul Vasi Rădulescu, oaspete special al Clubului de literatură ”V. Voiculescu” al UMF.  Sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 10.00, în Aula „George Emil Palade”, vor fi onoraţi „18 ani de transplant renal la Iași”, într-o manifestare de excepție, care va reuni cei mai buni specialiști din Iași și România în domeniul transplantului renal. „Va fi prezentă la întâlnire și doamna dr. Anca Baculea, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant. Avem invitați, în calitate de speakeri, lideri de opinie importanți din Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Societatea Europeană a Transplantului de Organe (ESOT), Societatea Română de Nefrologie, din Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Chișinău (Republica Moldova), reprezentanți ai pacienților, oficialități locale și reprezentanți ai Guvernului precum și întreaga echipă de profesioniști implicați în activitatea de transplant din Iași”, anunţă organizatorii. Programul va continua, de la ora 12.00, cu o prelegere despre Marele Război, susținută de prof. univ. dr. Dumitru Preda, fost director al Direcţiei Arhivelor Diplomatice și fost ambasador al României în Cuba. La sfârștul conferinței va avea loc lansarea cărții „Campaniile armatei române pentru întregirea țării 1916-1920”. De la ora 13.00va avea loc deschiderea oficială a Muzeului de Istorie a Farmaciei, ocazie cu care se va lansa cartea „Rețete medicale din Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea”, semnată de Maria Pascu.  A doua zi de manifestări se va încheia, la ora 14.00, în sala Casei de Cultură a Studenților Iași, cu tradiționalul „Bal al Iernii”. Organizat anual de către Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI), balul este un spectacol caritabil al cărui scop este strângerea de fonduri pentru copiii de la Complexul de Servicii Comunitare “Bogdana” din Bogdănești. Cu ocazia “Zilelor UMF Iași”, Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI), prin Departamentul de Educație Medicală (SCOME), a pregătit o surpriză: „Zilele Educației Medicale”, o săptămână plină de activități dedicate tuturor studenților mediciniști. „Workshop-urile și conferințele captivante sunt un prilej de a dobândi noi cunoștinte, de a exersa diferite tehnici și de a aprofunda noțiuni teoretice și practice déjà cunoscute, iar ca element de noutate se vor putea observa activități attractive, realizate în colaborare cu celelalte departamente și divizii ale Societății”, afirmă reprezentanții SSMI. Joi, 6 decembrie, are loc deschiderea unuia dintre cele mai importante evenimente științifice studențești din țară – Congresul Internațional de Medicină Dentară pentru Studenți și Tineri Medici – STOMIS, eveniment ajuns în acest an la cea de-a XIV-a ediție. Organizat de Societatea Studenților Stomatologi Iași, congresul se desfășoară în perioada 6-9 decembrie și cuprinde un program complex, cu workshop-uri și sesiuni științifice care abordează teme actuale din domeniul medicinei dentare. Facultatea de Bioinginerie Medicală organizează, în cadrul „Zilelor UMF”, conferinţa  „Dezvoltarea cercetării biomedicale prin biotehnologie ȋn UMF Iași – MedBiotech 2018”. Duminică, 9 decembrie, începând cu ora 10.00, în Sala de Conferinţe a facultăţii va avea loc o suită de prelegeri, prezentări şi dezbateri cu tema: „Dezvoltarea bazei materiale deja existente la nivelul universității și coordonarea activității desfășurate ȋn tehnologia aplicată pentru realizarea unei cercetări de anvergură”.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;