Primarul promite că ieşenii se vor putea bucura de focul de artificii din noaptea de Revelion

Bugetul alocat în acest an de autorităţi pentru organizarea concertului de Revelion, din Piaţa Palatului Culturii, va fi de 600.000 de lei, mai mic faţă de anii trecuţi. „Nu suntem săraci, însă încercăm să drămuim banii cât mai chibzuit, fără a face excese care nu-şi au rostul”, a declarat primarul Mihai Chirica, miercuri, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Palatul Roznovanu. Şeful municipalităţii ieşene a precizat că, deocamdată, nu au fost stabilite numele artiştilor şi formaţiilor care vor concerta în noaptea dintre ani în Piaţa Palatului Culturii. În schimb, primarul a ţinut să sublinieze că, de Revelion, ieşenii vor avea parte de un superb foc de artificii. „Vom încerca să luăm o decizie înţeleaptă, astfel încât să nu-i punem în pericol pe cei care vor fi prezenţi în Piaţa Palatului Culturii în noaptea de la cumpăna anilor”, a afirmat Mihai Chirica, făcând aluzie la faptul că, în acest an, cu prilejul „Sărbătorilor Iaşului”, municipalitatea nu a primit de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) avizul necesar pentru organizarea focului de artificii.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;