Viceprimarii Municipiului Iaşi, Gabriel Harabagiu şi Radu Botez, au fost oaspeţii Consulatului General al României la Bonn, cu prilejul aniversării Zilei Naţionale a României. Cei doi reprezentanţi ai municipalităţii ieşene au răspuns astfel invitaţiei consulului general al României la Bonn, dr. Gheorghe Dimitrescu, de a participa la recepţia oferită pe 3 decembrie Corpului diplomatic şi consular acreditat în Germania şi landurile Nordrhein – Westfalen, Rheinland – Pfalz, Hessen și Saarland autorităţilor locale şi regionale, mediului de afaceri, precum şi reprezentaţilor comunităţii româneşti din regiune. „Cu această ocazie, viceprimarii Gabriel Harabagiu şi Radu Botez au purtat discuţii pe teme de interes cultural şi economic cu Angelica Maria Kappel, primar al oraşului Bonn, şi Dr. Ralf Heinen, primar al oraşului Köln, dar şi cu alţi reprezentanţi importanţi ai autorităţilor locale şi mediului de afaceri german”, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei Municipiului Iaşi. Evenimentul a fost organizat sub patronajul primarului general al oraşului Bonn, Ashok – Alexander Sridharan, şi a constituit o confirmare a excelentelor relaţii politice şi economice între România şi Germania.
Ziua Naţională a României, aniversată la Primăria din Bonn de viceprimarii Iaşului
Filed in: Administrație, Informațía zilei