În prag de sărbători, Salvați Copiii Iași, alături de prof. Carmen Sîrbu desfășoară o inițiativă de strângere de fonduri pentru a sprijini copiii aflați în dificultate pe timpul sezonului rece. Astfel, fondurile atrase din vânzarea celor 20 de lucrări expuse la Iulius Mall, etaj II, vor asigura copiilor din cele trei centre educaționale Salvați Copiii Iași ghetuțe și hăinuțe călduroase. Campania se desfășoară până pe 15 decembrie, sub îndemnul: „Cumpărând un tablou mă ajuți să am hăinuțe și ghetuțe.”Scopul acestei campanii este acela de a aduce la cunoștința publicului faptul că pentru copiii defavorizați din mediul rural a avea o hăinuță călduroasă și ghetuțe le asigură șansa de a merge la școală. Sunt mulți copii care provin din familii numeroase, fără sprijin financiar și care nu au strictul necesar pentru a merge la școală.„Încercăm ca împreună să fim alături de copiii aflați în dificultate. Și acești copii au nevoie de hăinuțe, ghetuțe și de hrană, la fel ca oricare alți copii.Sunt suflete nevinovate, care au avut neșansa de a nu avea pe nimeni care să le ofere aceste lucruri. Consider că această campanile este o inițiativă bine venită și că merită efortul nostru, al tuturor celor care pot și doresc să pună umărul să ajute. Haideți să ne amintim de copilărie, de veselia și spiritual sărbătorilor! Să ne adunăm forțele și le să aducem bucurie în prag de Crăciun!”, afirmă prof. Carmen Sîrbu. De Sărbători facem un apel către toți cei care vor să schimbe viitorul acestor copii și împreună vom împodobi bradul de dorințe pentru copiii aflați în nevoi. Astfel, am reunite în același loc arta și bucuria de a oferi un cadou cuiva drag cu acțiunea caritabilă prin care vor fi ajutați copiii din cele trei centre educaționale Salvați Copiii Iași. Fiecare copil merită să aibă acces la educație, deoarece educația este singura șansă care îi ajută să se dezvolte și să își construiască un viitor.O faptă bună poate fi făcută prin achiziționarea unei lucrări unicat expuse în incinta Iulius Mall Iași, etaj II. Lucrările sunt realizate de artiști plastici foarte cunoscuți, atât la nivel național, cât și la nivel internaţional, printre care Alina Avram, Felix Aftene, Adam Bălțatu, Bogdan Bârleanu, Aurelia Carabinieru, Alexandru David, Sergiu Grapa, George Ivan, Alina Kraus, Lupuca Luminița, Leontin Păun, Valentina Paraschiv și Ema Paraschiv. Lucrările expuse pot fi consultate și pe site-ul: www.gala.zambetindar.ro/licitatie/.
Expoziție caritabilă de pictură pentru sprijinirea copiilor aflaţi în dificultate
Filed in: Informațía zilei, ONG-uri