Consultare publică a Planului Local de Acțiune al Iașului

Miercuri, 12 decembrie, de la ora 17.00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași (PMI), reprezentanții autorităţilor locale și membrii Forumului Multistakeholder Iași (MSF) vor prezenta în fața comunității și vor dezbate împreună cu publicul prezent proiectele incluse în Planul Local de Acțiune. Intrarea este liberă. În urma dezbaterilor în cadrul MSF și a analizelor făcute împreună cu reprezentanții PMI, proiectele incluse în Planul Local de Acțiune sunt: Design 4 Community, Branding de Oraș, Colectarea selectivă a deșeurilor. Planul Local de Acțiune face parte din angajamentul Municipiului Iași ca membru al Programului Local al Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă (Open Government Partnership – OGP), acord internaţional care vizează angajarea guvernelor și administrațiilor locale în promovarea transparenţei, combaterea corupţiei şi utilizarea noilor tehnologii pentru a consolida actul de guvernare şi dialogul cu cetăţenii și în care Iașul a fost admis, în urma unei competiții internaționale, în primăvara acestui an. Pe 28 august, Primăria Municipiului Iași a lansat invitația către toți ieșenii de a-și manifesta interesul de a face parte din MSF Iași. Pe 12 septembrie, în prezența lui Brittany Lane, managerul Programului Local al OGP, la Palatul Roznovanu a avut loc prima sesiune de informare aplicată despre cum funcționează un MSF și cum este creat colaborativ Planul Local de Acțiune. Ulterior, până pe 28 septembrie, ieșenii au putut să se înscrie în MSF, completând un formular online postat pe site-ul PMI. Astfel, MSF a fost configurat ca o structură formată din 60 de persoane (membri ai societății civile, ai mediului academic și de afaceri, precum și funcționari publici, aceștia din urmă asigurând și „secretariatul” forumului). Într-o primă etapă, membrii MSF au fost invitatți să se înscrie, potrivit competențelor și intereselor proprii, în mai multe grupuri de lucru corespunzând unor domenii de preocupare și atribuții ale municiplității (infrastructură, transparență, mediu, digitalizare, transport, promovare etc.). Apoi, între 25 octombrie și 22 noiembrie, în Sala „Vasile Pogor” a PMI au avut loc cinci întâlniri extinse ale MSF, grupurile de lucru având, în paralel, întâlniri și discuții separate. Membrii MSF au stabilit consensual modul de funcționare al forumului și procedura de luare a deciziilor, iar grupurile de lucru au creat consultativ un set de măsuri – candidat la Planul Local de Acțiune. Cele 13 măsuri au fost ierarhizate, prin vot online, de către membrii MSF, iar în urma consultărilor în cadrul forumului au fost alese cele trei proiecte menționate ca angajament al Municipiului Iași în cadrul OGP. Membrii MSF s-au reorganizat în funcție de aceste proiecte, iar dezbaterea lor de către noile grupuri de lucru împreună cu stakeholderii din domeniile respective, precum și rafinarea acestora și redactarea lor în raport cu cerințele și standardele OGP s-a încheiat pe 5 decembrie, când acestea au fost predate „secretariatului” MSF asigurat de reprezentanții PMI. În cadrul consultării publice de miercuri, 12 decembrie 2018, membrii MSF vor prezenta publicului interesat cele trei proiecte, iar propunerile și sugestiile făcute în cadrul dezbaterii vor fi integrate în acestea, astfel încât redactarea lor să fie finalizată până vineri, 14 decembrie 2018. Ulterior, Planul Local de Acțiune va fi tradus și trimis managerului Programului Local al OGP, Brittany Lane, și Mecanismului Independent de Reportare (Independent Reporting Mechanism). Dacă Planul Local de Acțiune va fi validat, acesta va fi supus dezbaterii și votului Consiliului Local al Municipiului Iași, urmând ca măsurile să fie bugetate și implementate până în august 2020. Prin realizarea Planului Local de Acţiune OGP Iaşi, MSF urmăreşte să dezvolte un mecanism de guvernare deschisă, respectiv un proces de lucru replicabil și scalabil prin care administrația și comunitatea / societatea civilă dezvoltă şi implementează împreună strategii și proiecte pentru oraş, asigurându-se că identifică nevoile cetățenilor și soluțiile cele mai potrivite pentru creșterea calității vieții. Este important de menționat că proiectele propuse în timpul dezbaterilor MSF, dar neincluse în Planul Local de Acțiune (de exemplu, extinderea rețelei de piste pentru biciclete, luare unor măsuri de combatere a poluării, îmbunătățirea transportului public, „Bugetul tău”, „MapIasi”, „Centrul Științelor și Experimentelor” etc.), nu au fost și nu vor fi abandonate. Unele dintre acestea sunt deja asumate de municipalitate prin alte programe ori strategii pe termen lung, iar altele pot fi realizate, pe lângă Planul Local de Acțiune, prin prin alte mecanisme de implementare, la care membrii MSF, ca și alți reprezentanți ai societății civile, sunt chemați în continuare să participe.

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;