În perioada 19-30 noiembrie, Organizația Femeilor Liberale din Municipiul Iași a derulat campania umanitară “Ghetuțe pline pentru copii”, acțiune caritabilă pentru copiii străzii și oameni cu o situație materială precară. Cei mici ştiau povestea copiilor neascultători şi au încercat să fie cât mai cuminţi. Moşul a ocolit, însă, casele lor sărăcăcioase, cu pereţii scorojiţi şi curţile neîngrijite. De nevoie, au învăţat că se poate trăi şi fără Moş Nicolae, deşi în fiecare seară, de 5 decembrie, în ochi le învia un licăr de speranţă, care se transforma a doua zi în deznădejde. Anul acesta însă, pachete pline cu diverse daruri au fost descărcate din maşini, sub privirile lor curioase în care se oglindeau toate dorinţele neîmplinite şi îndelung tăinuite pentru a nu-şi necăji părinţii. S-au apropiat timid, înţelegând că Moşul a încercat să-şi ia revanşa pentru toţi anii în care i-a lăsat în uitarea apăsătoare de speranțe neîmplinite. „A dărui înseamnă a iubi, a-ți lăsa zălog o părticică de suflet, în sufletul celor în mijlocul cărora trăieşti zi de zi. Bunătatea, mărinimia faţă de semeni, compasiunea le înveţi încă din primii ani de viaţă şi te definesc apoi pentru tot restul vieţii devenind un firesc, un mod de trai”, a declarat Angela Rotaru, președinta Organizației Femeilor Liberale din Municipiul Iași.