Aeroportul Internațional Iași celebrează marţi, 11 decembrie, Anul Centenarului, alături de partenerul său, operatorul aerian Blue Air. Evenimentul va fi marcat, în mod simbolic, la terminalul T1, începând cu ora 15.00, printr-un scurt show aviatic, urmat de o conferință de presă. Totodată, va fi un moment prielnic pentru a sărbători venirea sărbătorilor de iarnă – Moș Crăciun va sosi la Aeroportul Iași cu un avion special, un Boeing 737 personalizat cu portretul regelui Ferdinand I, și va împărți cadouri copiilor dintr-un centru de plasament din Iași.