Camelia Bogdănici îl ia la întrebări pe ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu

Problema gărzilor efectuate de medicii rezidenți în spitale, reglementarea programului de vizite a rudelor pacienților internați în unitățile medicale, precum și modificarea Legii voluntariatului, prin care să se permită absolvenților facultăților de medicină, care nu și-au găsit un loc de muncă, să desfășoare activități specifice în spitale, sunt doar câteva dintre interpelările pe care deputatul PDL de Iași Camelia Bogdănici, vicepreședintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, i le va adresa, săptămâna viitoare, ministrului Sănătății, Eugen Nicolaescu. Într-o conferință de presă care a avut loc joi, 31 ianuarie, Camelia Bogdănici a anunțat că, pe lângă aceste probleme, care vizează, în mod special, caracterul mai larg a unor acte normative deja aflate în vigoare, îi va cere ministrului Eugen Nicolaescu explicații și în legătură cu refuzul actualei puteri de a aproba o serie de amendamente propuse la bugetul pe acest an al Ministerului Sănătății, care vizează unități medicale din municipiul Iași, cum ar fi, de exemplu, Spitalul ”Sfântul Spiridon”, UPU-SMURD, sau achiziționarea de echipamente medicale performante pentru mai multe spitale din județ. În cadrul întâlnirii cu jurnaliștii, deputatul democrat liberal s-a arătat surprins de faptul că niciunul din cele 178 de amendamente depuse de parlamentari în Comisia de sănătate privind suplimentarea bugetului ministerului din acest an nu a fost aprobat. ”Mult mai surprinzător a fost, pentru mine, faptul că nici măcar amenamentele propuse de colegii de la USL nu au fost aprobate de comisie, ca să nu mai spun că inițiatorii lor nici măcar nu s-au prezentat în sală, pentru a le susține. Este neplăcut, având în vedere că printre aceste amendamente se aflau și câteva care priveau suplimentarea fondurilor alcoate în acest an de Ministerul Sănătății pentru dotarea centrelor în care sunt internați copiii cu dizabilități”, a spus Camelia Bogdănici. În ceea ce privește interpelările pe care le va adresa, săptămâna viitoare, ministrului Eugen Nicolaescu, de la tribuna Parlamentului, deputatul PDL a subliniat că, în opinia sa, cel puțin în spitale mici, gărzile ar trebui să fie asigurate de medicii rezidenți. De asemenea, Camelia Bogdănici s-a pronunțat în favoarea realizării de către absolvenții facultăților de medicină a unui stagiu cu o durată de cel puțin un an în spitale. ”În acest sens, le asigurăm acestora o continuitate în ceea ce privește practica medicală, ca să nu mai punem la socoteală și un alt aspect foarte important și anume eliminarea riscului ca aceștia să plece să lucreze în străinătate, după ce statul a cheltuit sume importnate petnru formarea lor ca medici”, a spus parlamentarul ieșean. În altă ordine de idei, Camelia Bogdănici a declarat că, în ceea ce o privește, convocarea cât mai repede a unui congres extraordinar al partidului ar fi cea mai bună soluție, în acest moment, pentru viitorul PDL. ”Dacă mă întrebați pe mine, cred că acest congres extraordinar ar trebui să aibă loc la sfârșitul lunii febiuarie, începutul lunii martie, dar nu mai târziu. Cu cât el va avea loc mai devreme, cu atât va fi mai bine. PDL trebuie să-și clarifice cât mai repede poziția, pentru ca, apoi, cu toții să ne putem apuca de treabă”, a afirmat deputatul.

Filed in: Politic, Sănătate

Comments are closed.

;