Complexul Național Muzeal „Moldova”, în calitate de partener al Universității „Petre Andrei” (UPA) din Iași, al Institutului de Studiere a Ideologiilor și al Primăriei Municipiului Iași, organizează vineri, 14 decembrie, începând cu ora 11.00, în Sala „I. D. Berindei” din cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei de la Palatul Culturii, ședința publică din cadrul proiectului „Procesul comuniștilor din România”, eveniment inclus în Programul „Centenar” finanțat de Primăria Municipiului Iași. „După ce a avut loc sesizarea procurorului, pe 7 noiembrie 2017, vom asista la prima ședință publică, în cadrul căreia acuzatorul public va prezenta în fața instanței rechizitoriul împotriva lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Completul de judecată este compus din judecătorii Pavăl Călin, Cristi Danileț și Cristian Diaconescu. Acuzatorul public este Cezar Diac, iar apărătorii sunt avocații Dan Drugă și Alexandru Râșniță. Prezintă Lect. univ. dr. Georgeta Condur, coordonatorul proiectului”, precizează organizatorii, prin intermediul unui comunicat. Proiectul „Procesul comuniștilor din România” constă în judecarea liderilor comuniști români ce au dictat crimele împotriva propriilor cetățeni. Sunt vizate atât persoanele care nu au fost judecate, cât și cele ce nu au avut parte de procese corecte (Nicolae și Elena Ceaușescu). Întrucât statul român nu i-a judecat pe cei ce sunt vinovați de crimele din perioada dejistă, este de datoria societății civile să realizeze acest lucru. Sentințele ce vor fi pronunțate nu vor avea urmări, pentru că vor fi pronunțate în afara sistemului juridic, însă vor avea rol moral, atrăgând atenția asupra crimelor pe care le-au săvârșit comuniștii în România. Parteneri în cadrul acestui proiect sunt: Academia Română, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Arhivele Naționale, Fundația Alianța Civică, Asociația Foștilor Deținuți Politici, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie și Editura Institutul European.
Ședință publică în cadrul proiectului „Procesul comuniștilor din România”
Filed in: Educație, Informațía zilei