Centrul pentru Mame şi Copii în Dificultate, tranzitat de peste 500 de persoane în ultimii zece ani

Centrul Rezidențial pentru Mame și Copii în Dificultate împlinește în aceste zile zece ani de existență. Cu această ocazie, Primăria Municipiului Iași, Direcția de Asistență Socială, Fundația Hecuba și Fundația Bavaria – România organizează marți, 18 decembrie, de la ora 10.30, la sediul Centrului, din str. Sărărie nr. 143, evenimentul „De 10 ani alături de mame singure și copii în dificultate”. Scopurile manifestării sunt evidențierea activității sociale a centrului și a rezultatelor obținute, precum și prezentarea proiectelor de viitor. Evenimentul, la care sunt așteptate circa 55 de persoane, va include un spectacol de 45 de minute susținut de copii și vizitarea Centrului de către participanți, informează Biroul de presă al Primăriei Municipiului Iaşi. În perioada 2008 – 2018, Centrul Rezidențial pentru Mame și Copii în Dificultate și locuințele protejate au găzduit 507 de familii monoparentale, reprezentând 185 mame singure și 322 copii. După categoria de vârstă în care se încadrează beneficiarele, 11 mame singure (5,95%) aparțin categoriei 18-24 ani, 96 de mame singure (51,89%) aparțin categoriei 25-39 ani, iar 78 mame singure (42,61%) categoriei peste 40 de ani. 62% din mamele cazate până în prezent sunt victime ale violenței domestice, iar 25% au fost instituționalizate până la împlinirea majoratului. „Mamele singure au solicitat cazarea în Centrul Rezidențial, ca urmare a  referirii de către personalul specializat al Centrului de Servicii Integrate pentru Victimele Violenței în Familie (din cadrul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Municipiului Iași), Centrului Social de Ocrotire a Femeilor Victime ale Violenței Domestice și Centrului de Servicii Sociale „Maternus” (din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași),  îndrumării lor de diverși membri ai comunității (preoți, cadre didactice, cadre medicale, colaboratori, membri ai familiei lărgite, foste beneficiare ale fundației Hecuba) sau contactării directe, prin telefon sau la sediul centrului, din proprie inițiative. În perioada rezidenței în centru, familiile monoparentale beneficiază de servicii de asistență psihologică, consiliere și educație parentală, consiliere familială, consiliere profesională pentru angajare și păstrarea locului de muncă, consiliere socială pentru accesarea prestațiilor sociale și altor resurse din comunitate, consiliere pentru sănătate, sprijin pentru dezvoltarea abilităților de viață, îngrijirea și supravegherea copiilor până la venirea mamelor de la serviciu, sprijin educațional pentru copii pentru pregătirea temelor pentru școală, activități de art-terapie, dezvoltare personală și de socializare pentru mame și copii, medierea conflictelor, iar după decazare de monitorizarea familiilor”, se mai precizează în comunicat. Rezultatele obținute în ceea ce privește soluțiile locative identificate de mamele singure după decazarea din Centru ca urmare a serviciilor furnizate sunt: închirierea unei locuințe (75 de familii monoparentale, reprezentând 42% din totalul de 185 familii); cazarea în locuințe protejate (19 familii, reprezentând 11% din totalul familiilor); formarea de familii cu noi parteneri și mutarea în spațiul locativ al acestora (17 beneficiare, reprezentând 10% din totalul familiilor); obținerea unei locuințe sociale (12 familii, reprezentând 7% din totalul familiilor); plecarea la muncă în străinătate (10 beneficiare, reprezentând 6% din totalul familiilor); obținerea unei locuințe proprietate personală (9 familii, reprezentând 5% din totalul familiilor); reîntoarcerea mamei în familia lărgită sau la fostul partener (22 de familii, reprezentând 12% din totalul familiilor cazate).

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;