O stradă din municipiu va purta numele academicianului Cristofor Simionescu

În şedinţa de joi, ultima din acest an, consilierii locali ieşeni au aprobat cu unanimitate de voturi schimbarea numelui străzii Melodiei în strada „Acad. Cristofor Simionescu”. Aceasta traversează, cu sens unic, partea din spate a campusului didactic de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, în paralel cu Bulevardul Prof. Dumitru Mangeron. Decizia vine ca o formă de a marca aportul pe care l-a avut academicianul, fostul rector al Institutului Politehnic ieșean, atât asupra universității, cât și a orașului. „În istoria, întreruptă sau nu, a Politehnicii ieșene de peste 200 de ani, cei 23 de ani ai mandatului de rector al acad. Cristofor Simionescu au fost cei mai denși, cei mai explozivi în ceea ce privește dezvoltarea patrimonială și educațională, vizibilitate și recunoaștere. De aceea se poate afirma fără de tăgadă că domnia sa este ctitorul Politehnicii ieșene moderne și că acelei perioade îi datorăm într-o măsură covârșitoare ceea ce reprezintă această universitate acum”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”. Artera de circulație este delimitată din strada prof. Anton Șesan până în Bulevardul Dimitrie Mangeron, imediat după clădirea Rectoratului. Universitatea a solicitat schimbarea denumirii străzii încă din 2010, fiind depuse memorii în acest sens și în 2012, și în 2016. „Demersul privind modificarea denumirii străzii și, prin aceasta, de recunoaștere a rolului major jucat de acad. Cristofor Simionescu în crearea Politehnicii ieșene moderne, a început acum câțiva ani, la inițiativa Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului (care astăzi îi poartă numele), însă a fost stopat la nivelul autorităților județene și locale din diferite motive, unele evident subiective. În acest mandat, am reluat propunerea noastră și am găsit înțelegere atât la nivelul Consiliului Județean, cât și a Consiliului Local, sprijiniți direct de către Primăria Iași. Cred că prin aceasta se reconsideră, măcar parțial, numele și contribuția celui mai de seamă rector al universității noastre”, a mai precizat rectorul.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;