A crescut numărul de viroze respiratorii și pneumonii la Iași

În ultima săptămână, la nivelul județului Iași s-a constatat o ușoară creștere a numărului de viroze respiratorii, conform statisticii oferite de Compartimentul de Epidemiologie a Bolilor Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP). Astfel, în săptămâna 21 – 27 ianuarie 2013, în județul Iași s-au înregistrat 5.611 cazuri de viroze, cu 553 mai multe față de săptămâna 14.01 – 20.01.2013. Potrivit reprezentanților DSP, și în ceea ce privește pneumoniile, în ultima săptămână, la Iași s-a înregistrat o ușoară creștere a numărului de cazuri, fiind raportate 1.476, față de 1.362, câte au fost înregistrate în urmă cu două săptămâni.

Filed in: Sănătate

Comments are closed.

;