Cinematograful „Ateneu” a fost inclus în rețeaua „Europa Cinemas”, prima rețea de cinematografe care promovează filmul european. Creată în 1992 cu sprijinul Creative Europe – MEDIA/MEDIA și Centre national du cinéma et de l’image animée (CNC), „Europa Cinemas” are ca scop acordarea unui sprijin financiar și operațional cinematografelor ce se angajează în difuzarea unui număr semnificativ de filme europene non-naționale și de a propune activități de educație cinematografică pentru copii și tineri. „După numai un an de activitate intensă, iată că Cinema Ateneu a demonstrat că își merită locul acolo unde nici nu ne-am fi gândit în urmă cu câțiva ani. Mă refer la ceea ce înseamnă Europa Cinemas, această uniune a cinematografelor din toată Europa. Prin programul pe care împreună cu echipa l-am întocmit, prin filmele aduse, prin filmele europene, prin festivaluri, o comisie europeană ce conduce Europa Cinemas a dat credit pentru activitatea noastră din prima jumătate a anului 2018. Pentru noi, acest certificat reprezintă o poartă deschisă, spre Europa, spre marile festivaluri, spre a învăța din experiența altor cinematografe”, a declarat Andrei Giurgia, șef oficiu film, Cinema Ateneu. Obiectivele reţelei sunt: creşterea diversităţii şi susţinerea circulaţiei filmelor europene, încurajarea exploatanților să inoveze în vederea reînoirii publicului şi spre ameliorarea educaţiei cinematografice, dezvoltarea unei reţele de săli de cinema, cu posibilitatea de a propune activităţi de networking, de training şi de schimburi de experienţe la nivel european. „Europa Cinemas este prima rețea de săli care programează cu precădere film european. Obiectivul său este acela de a sprijini financiar și operațional sălile care se angajează să programeze un număr important de producții europene ne-naționale și să organizeze activități educative și de promovare a acestui tip de creație pentru publicul tânăr”, afirmă preprezentanţii „Europa Cinemas”. Despre oportunitățile pe care le va avea cinematograful, Andrei Giurgia a menționat că acesta va avea facilitatea de a avea acces mai ușor la tot ceea ce înseamnă film european de calitate. „Mă bucur foarte mult că și publicul a fost alături de noi, pentru că și numărul acestora a contat pentru aderarea la această rețea. Ceea ce înseamnă că, ușor, ușor, am făcut pași mici, dar concreți, spre ceea ce ne dorim cu toții”, a subliniat Andrei Giurgia. Pentru a adera la rețeaua Europa Cinemas trebuie îndeplinite anumite criterii referitoare la numărul de spectatori, numărul de spectacole, cota de spectacole cu filme europene și europene non-naționale.
Cinematograful „Ateneu” a fost inclus în rețeaua „Europa Cinemas”
Filed in: Cultură, Informațía zilei