Poetul ieşean Emil Brumaru a murit, sâmbătă, la vârsta de 80 de ani. “În noaptea asta, cu puţin înainte de miezul nopţii, poetul Emil Brumaru s-a retras în rezervaţia de îngeri. E greu să scriu, am amintiri cu el de peste 45 de ani. Pe la jumătatea anilor 70, când se năştea şi în mine un fel de poet, dintre poeţii ieşeni ai vremii, îmi plăceau cel mai mult cei cinci din generaţia numită 70 – Petru Aruştei, Dan Laurenţiu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Emil Brumaru. I-am scris în ordinea în care ne-au părăsit, m-au părăsit. M-am bucurat de apropierea lor, am scris despre ei, i-am iubit mult, îi iubesc şi acum. Emil împlinise de curând 80 de ani şi era într-o formă de invidiat, cel puţin aşa mi se părea mie. Joi seara, a făcut un ACV, a fost internat la spital şi supus terapiei intensive, în după-amiaza de azi, îşi revenise, a spus poezii asistentelor, a mâncat, a glumit. După câteva ore, a venit vestea că a avut două stopuri cardiace şi a intrat în comă. Am sperat totuşi într-un miracol. Nu s-a petrecut. La 23, 35 a plecat”, a scris scriitorul şi jurnalistul Liviu Antonesei, un prieten apropiat al lui Emil Brumaru, pe pagina sa de socializare. Emil Brumaru s-a născut pe 25 decembrie 1938, Bahmutea – azi Mihailovca, Cimişlia, Basarabia. Printre premiile obţinute de el se numără premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, 1970, premiul Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” (2001), pentru Opera Omnia şi premiul de Excelenţă la ediţia a XXVI-a a Festivalului “George Bacovia”, 2005, pentru întreaga activitate scriitoricească. A scris, între altele, “Versuri” – 1970, “Detectivul Arthur” – 1970, “Adio, Robinson Crusoe” – 1978, “Ruina unui samovoar” – 1983, “Dintr-o scorbură de morcov” – 1998, “Cerşetorul de cafea” – 2004, “Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei…” – 2008, “Rezervaţia de îngeri” – 2013 şi “Amintiri din rai” – 2016.
