Demolarea porţii centrale a Cimitirului evreiesc s-a făcut cu acordul Comunităţii Evreieşti, susţin reprezentanţii municipalităţii ieşene, răspunzând astfel acuzaţiilor formulate de preşedintele PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, care afirmî, într-un comunicat de presă, că măsura a fost luată pentru “a servi dezvoltatorilor imobiliari care doresc să construiască în acea zonă”. Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Biroul de presă al Primăriei, actuala poartă a Cimitirului Evreiesc din cartierul Păcurari este o construcție care datează din anii ’80 ai secolului trecut, fiind realizată ca urmare a mai multor mutări succesive ale acesteia din motive edilitare. Desele incidente de circulație în care a fost implicată această construcție au dus la deteriorarea semnificativă a acesteia, fapt semnalat municipalității și de Comunitatea Evreilor din Iași. “Datorită faptului că singura proprietate din zonă a Comunității Evreiești o reprezintă parcarea și Cimitirul Evreiesc, Comunitatea a fost de acord și a cerut sprijin municipalității ca mutarea să se facă la limita parcării cimitirului. În acest scop a fost întocmit un proiect tehnic autorizat, pe baza căruia a fost eliberată o autorizație de construire pe numele Comunității Evreilor din Iași. Lucrările sunt executate de o companie de construcții autorizată pentru astfel de intervenții și vor fi finalizate până la jumătatea lunii iunie. Toate detaliile arhitecturale sunt demontate și conservate, urmând să fie montate pe o structură de rezistență nouă și solidă”, se spune în comunicat. “Poarta nu este monument istoric și, așa cum s-a menționat mai sus, a mai fost mutată în trecut, însă, fiind un simbol al prezenței Comunității Evreiești în Iași, s-a decis construirea unei porți noi care să păstreze și să pună în valoare elementele identității evreiești”, se precizează în încheierea documentului dat publicităţii de Biroul de presă al Primăriei.
Poarta centrală a Cimitirului evreiesc va fi mutată şi reconstruită
Filed in: Administrație, Informațía zilei