Aeroportul Internațional Iași a încheiat anul 2018 cu un nou record de trafic, respectiv cu un număr de 1.256.640 de pasageri care au tranzitat aerogara, avansul fiind cu aproximativ 10% mai mare față de anul precedent, când a fost raportat un număr de 1.146.086 de călători, și de 43% față de anul 2016. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, august a fost luna cea mai aglomerată din 2018 – aproximativ 143.000 de persoane au folosit serviciile Aeroportului Iași, creșterea fiind de 17% față de aceeași perioadă a anului anterior și de 32 de procente față de luna august a anului 2016. În luna octombrie 2018, pentru a doua oară în istoria sa, Aeroportul Iași a atins pragul de un milion de pasageri, cu o lună mai devreme față de 2017. În ceea ce privește numărul de pasageri realizat în ultima luna a anului trecut, acesta a ajuns la 95.070, în creștere cu 14 procente față de luna decembrie a anului 2017. Statisticile arată, de asemenea, că anul trecut a crescut inclusiv numărul de mișcări a aeronavelor (12.749 de aterizări și decolări, cu peste 8% mai multe decât în 2017), în timp ce în luna decembrie au fost 990 de mișcări ale traficului aerian, cu aproape 10% mai multe comparativ cu aceeași lună a anului precedent. În anul care s-a încheiat au fost deservite rute spre 12 țări, existând legături directe cu 23 de destinații. Dezvoltarea economică a regiunii a determinat o creștere firească a traficului pe Aeroportul Iași, un aport important având-l și gradul de încărcare mai mare pe fiecare aeronavă ce operează la Iași. În plus, în 2018 a crescut numărul de rute noi. În primul semestru, regiunea Moldovei a fost din nou legată de Vestul țării, prin zboruri directe spre Cluj-Napoca și Timișoara, iar din iulie au fost introduse 8 (opt) noi zboruri externe din Iași spre: Cuneo și Verona, Eindhoven, Billund, Dortmund, Salonic, Paris (Beauvais) și Bruxelles (Charleroi), din octombrie devenind operabilă și cursa Iași-Liverpool. Oferta de rute a fost completată, în sezonul de vârf, de cursele charter spre destinații de vacanță: Antalya, Rodos, Corfu și Heraklion, crescând totodată frecvența zborurilor spre Munchen, Milano și Torino. Prima cursă sezonieră din Iași spre Hurghada (Egipt) va fi lansată în luna mai a acestui an. „Dintre cele mai importante aeroporturi regionale din țară, Iașul a înregistrat anul trecut cea mai mare creștere procentuală de trafic, raportat la anul 2017. Traficul pe Aeroportul Iași a evoluat într-un ritm accelerat în ultimii ani – de la nici 200 de mii de pasageri la sfârșitul lui 2012, la peste 1 milion începând cu 2017. Practic, am depășit prognozele inițiale care indicau faptul că vom ajunge la 1 milion de pasageri abia după 5 ani de la darea în folosință a noii piste, însă noi am reușit să obținem acest rezultat mai devreme, după 3 ani. Ținta noastră, în 2019, este să devansăm aeroportul din Timișoara. Chiar dacă în prezent acesta deservește mai multe destinații, statisticile arată că la Iași gradul de încărcare a aeronavelor este mult mai mare. În fiecare lună de vară vor fi procesați 150 de mii de pasageri, iar în perioada rece afluxul lunar de călători nu va scădea sub pragul de 100 de mii. Pentru finalul acestui an estimăm o cifră de 1.500.000 de pasageri. Nu va fi o evoluție spectaculoasă față de 2018, ci una absolut firească, dată fiind dezvoltarea economică a regiunii noastre. Pentru a gestiona eficient afluxul de pasageri prognizat, am decis să redeschidem terminalul T1, care acum preia o parte din traficul extern din terminalul T3. Avem, în cele două terminale destinate curselor internaționale, cinci porţi de îmbarcare, și astfel pot fi deservite cinci avioane simultan. Evident, aceasta este doar o soluție temporară până la implementarea noului proiect major de dezvoltare a aeroportului. Prin extinderea platformei actuale și redeschiderea terminalului T1, finalul anului viitor ar putea surprinde un trafic de 2 milioane de pasageri”, a declarat Cătălin Bulgariu, Director General al Aeroportul Internațional Iași.