În primul meci de verificare disputat în stagiul de pregătire din Antalya, Politehnica Iaşi a fost învinsă cu scorul de 0-3 (0-0) de formaţia Korona Kielce (locul 7 la încheierea turului în prima ligă din Polonia). Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul clubului ieşean, formaţia pregătită de Flavius Stoican a început meciul în formula: Rusu – Gallego, Mihalache, Frăsinescu, Sin – Cioinac, Qaka – Sanoh, Flores, Zaharia – Enoh. Polonezii au început mai bine partida, având o bară, în min. 7, dintr-o lovitură liberă. Iaşul echilibrează treptat-treptat raportul de forţe din teren şi, în consecinţă, ocaziile la poarta adversarilor se înteţesc. După ocazia din min. 17 a lui Flores vine, în min. 22, şansa lui Sanoh de a deschide scorul, însă balonul trimis de jucătorul care şi-a făcut junioratul la PSV Eindhoven trece puţin pe lângă transversală. Două minute mai târziu, şutul lui Enoh, din şase metri, este respins incredibil de portarul polonez. După prima jumătate de oră, antrenorul Flavius Stoican îi introduce în teren pe Bosoi, Mihăescu şi Burlacu în locul lui Gallego, Mihalache şi Zaharia. Enoh, aflat într-o foarte bună dispoziţie de joc, are o nouă ocazie de a debloca tabela în min. 32, pentru ca şase minute mai târziu, balonul trimis puternic din marginea careului de jucătorul camerunez adus în vara trecută de la Lokeren, din prima ligă belgiană, să nimerească bara! La reluare, antrenorul Flavius Stoican face mai multe modificări în echipă, introducându-i în teren pe Bădic, Danale, Gardoş, Chelaru, P.Petre, Kizito şi portatul Târnoveanu în locul lui Sin, Sanoh, Frăsinescu, Enoh, Flores, Qaka şi Rusu. Schimbările s-au făcut imediat resimţite, polonezii reuşind deschiderea scorului în min. 49, după un şut de la 18 metri. În min. 54, Korona îşi dublează avantajul, tot în urma unui şut de la marginea careului. În min. 61, la Politehnica intră L. Rus, Şt. Popescu, Cracea şi Panţâru, în locul lui Bosoi, Mihăiescu, Cioinac şi Burlacu. În ciuda schimbărilor, ieşenii nu pot face faţă ritmului partidei şi primesc în min. 70 al treilea gol. În min. 72, în echipa Iaşului intră Ştefanovici, în locul lui Bosoi. În min. 76, Patrick Petre are o foarte bună ocazie de a reduce din diferenţă, însă balonul trimis de mijlocaşul care s-a format la juniorii lui Dinamo, după centrarea perfectă de pe partea stângă a lui Panţâru, este respins de portar. Acelaşi Ionuţ Panţâru centrează, din nou, foarte bine în min. 83, însă Kizito nu reuşeşte să fructifice această nouă ocazie de gol a ieşenilor. Victorie absolut meritată a Koronei, după o repriză secundă care a scos în evidenţă carenţele majore de ordin fizic şi tactic ale echipei ieşene. Următorul test pentru Politehnica Iaşi în stagiul de pregătire din Antalya va avea loc joi, 17 ianuarie, cu Esteghlal FC (locul 5 în prima ligă din Iran). În continuare, elevii lui Flavius Stoican vor mai întâlni pe 20 ianuarie pe Diosgyori VTK (locul 10 în prima ligă a Ungariei), pe 21 ianuarie pe Dinamo Zagreb, liderul la zi din prima ligă din Croaţia, iar pe 23 ianuarie pe Shukupi, din Macedonia. Revenirea la Iaşi este programată pentru data de 24 ianuarie. În prima etapă de la reluarea campionatului, Politehnica Iaşi va întâlni pe 4 februarie, în deplasare, pe Dinamo Bucureşti.
Înfrângere categorică a ieşenilor în primul meci de verificare din Antalya
Filed in: Informațía zilei, Sport