În cel de-al doilea meci de verificare susţinut în stagiul de pregătire din Antalya, Politehnica Iaşi a învins cu scorul de 2-1 (0-0) formaţia FC Esteghlal (locul 5 în prima ligă din Iran). Ieşenii au început meciul în formula: Rusu – Gallego, Gardoş, Frăsinescu, Sin – Cioinac, Qaka – Sanoh, Flores, Panţâru – Enoh. Prima repriză a fost dominată de elevii lui Flavius Stoican, care au avut numeroase ocazii de gol. În min. 14, Enoh a trimis balonul în plasă, însă golul camerunezului a fost anulat de arbitru pe motiv de off side. Acelaşi Enoh, aflat din nou într-o foarte bună dispoziţie de joc, a avut în min. 24 o nouă oportunitate de a înscrie, însă balonul trimis de acesta este respins, in extremis, de portar. În min. 28, Panţâru şutează puternic, din opt metri, însă balonul trece puţin peste transversală. Asaltul la poarta echipei iraniene este aproape total, însă, pe rând, Sanoh (min. 39) şi Flores (min. 44 – şut puţin pe lângă bară, din opt metri) ratează incredibil. În partea a doua a jocului, ofensiva ieşenilor continuă la poarta lui FC Esteghal şi în min. 57, Andrei Burlacu, introdus cu numai două minute în urmă în locul lui Sanoh, reuşeşte deschiderea scorului, din penalty, după un fault în careu asupra lui Patrick Petre. Alături de Burlacu, în echipa ieşeană au mai intrat în min. 55 Bădic, Bosoi, Mihalache, Mihăescu, Zaharia, L. Rus, Kizito şi P. Petre în locul lui Gallego, Frăsinescu, Gardoş, Sin, Qaka, Panţâru, Flores şi Enoh. După primirea golului, iranienii ies mai curajos la joc, motiv pentru care încep să apară şi ocaziile la poarta lui Rusu. Astfel, după ce Rusu reuşeşte în min. 59 să blocheze un şut periculos trimis de la marginea careului, iranienii reuşesc să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, în min. 71, în urma unui contraatac. În min. 81, Kizito este faultat în careu şi arbitrul acordă 11 metri pentru ieşeni. Lovitura de la punctul cu var este executată slab de Kizito şi scorul rămâne 1-1. În min. 85, antrenorul Flavius Stoican îi introduce pe teren pe Danale şi Ştefanovici, în locul lui Zaharia şi Burlacu. Schimbare inspirată a antrenorului Politehnicii, pentru că cei doi jucători nou introduşi în teren creează în min. 90+2 faza care a condus, în final, la victoria Iaşului, balonul trimis în careul mare de Ştefanovici, după o cursă foarte frumoasă pe partea dreaptă a lui Danale, fiind introdus în poartă de Laurenţiu Rus. Victorie meritată a ieşenilor obţinută însă în faţa unui adversar modest. În continuarea stagiului de pregătire pe care-l efectuează în Antalya, elevii lui Flavius Stoican vor mai întâlni pe 20 ianuarie pe Diosgyori VTK (locul 10 în prima ligă a Ungariei), pe 21 ianuarie pe Dinamo Zagreb, liderul la zi din prima ligă din Croaţia, iar pe 23 ianuarie pe Shukupi, din Macedonia. Revenirea la Iaşi este programată pentru data de 24 ianuarie. În prima etapă de la reluarea campionatului, Politehnica Iaşi va întâlni pe 4 februarie, în deplasare, pe Dinamo Bucureşti. În altă ordine de idei, Politehnica Iaşi l-a achiziţionat pe portarul spaniol Ruben Mino, format la academia lui FC Barcelona. În vârstă de 29 de ani, goal keeper-ul iberic a evoluat la mai multe din peninsulă, printre care se numără Barcelona B, Mallorca, Real Oviedo și Albacete. Noua achiziţie a ieşenilor a mai evoluat și în Cipru, la echipa AEK Larnaca. Ruben Nino, care a semnat astăzi un contract valabil până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire pe încă un an, are de asemenea în CV şi două meciuri jucate pentru naţionala under 21 a Spaniei.
Politehnica Iaşi, la prima victorie în stagiul de pregătire din Antalya
Filed in: Informațía zilei, Sport