Ieşenii vor putea circula pe 24 ianuarie cu „Tramvaiul Unirii”

Cu ocazia aniversării a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, joi, 24 ianuarie ieșenii vor avea posibilitatea de a călători cu „Tramvaiul Unirii”, în care vor fi întâmpinați cu stegulețe tricolore personalizate și hărți tematice. De asemenea, toate mijloacele de transport vor fi prevăzute pe parcursul zilei de 24 ianuarie cu stegulețe personalizate. După cum au precizat reprezentanţii Companiei de Transport Public (CTP), în „Tramvaiul Unirii” va fi difuzat un material video tematic, iar pe tot parcursul zilei va fi difuzat cântecul „Hora Unirii”. Vagonul personalizat va avea un itinerariu special, ce traversează marile cartiere ale orașului și le unește cu rondul din Târgu Cucu, aflat în centru, după cum urmează: Târgu Cucu – Tătărași – Baza 3 – Târgu Cucu, Târgu Cucu – Podu Roș – Tehnopolis şi retur, Târgu Cucu – Tudor Vladimirescu – Podul de Piatră – Dacia şi retur, Târgu Cucu – Tudor Vladimirescu – Podul de Piatră – Gara Iași – Canta şi retur. După redeschiderea circulației în zona Piața Unirii, „Tramvaiul Unirii” va circula pe traseul Târgu Cucu – Copou și retur.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;