Restricții de circulație în zilele de 23 şi 24 ianuarie în centrul Iaşului

Pentru buna desfășurare a manifestărilor prilejuite de aniversarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, joi, 24 ianuarie, circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată sau închisă pe o serie de străzi din centrul oraşului. Astfel, între orele 7.00 și 15.00, în funcție de necesități, circulația autovehiculelor va fi restricționată / închisă pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (tronsonul cuprinse între străzile Costache Negruzzi și Arcu), strada Cuza Vodă (tronsonul cuprins între străzile Arcu și I. C. Brătianu), strada 14 Decembrie 1989 și strada Gavriil Musicescu. Tot pe 24 ianuarie, între orele 17.30 și 19.00, aceleași restricții vor fi luate pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, mai exact pe tronsonul cuprinse între Piața Unirii și strada I. C. Brătianu, care este parte a traseului de desfășurare a ceremoniei militare de retragere cu torțe.  În plus, începând de miercuri, 23 ianuarie, de la ora 7.00, şi până joi, 24 ianuarie, la ora 19.00, vor fi eliberate, în funcție de necesități, parcarea din Piața Unirii (Hotel Traian), iar joi, 24 ianuarie, între orele 7.00 și 13.30, parcările de la cinematograful Victoria și bulevardul Independenței (fostul sediu al Romtelecom). Totodată, se interzice orice manifestare publică pe raza Municipiului Iași în ziua de 24 ianuarie, între orele 7.00 și 22.00, cu excepția celor organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române. Sunt interzise și comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în locurile de desfăşurare a manifestărilor şi pe o rază de 200 de metri în jurul acestora în ziua de 24 ianuarie, între orele 7.00 și 15.00.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;