Măsuri pentru prevenirea apariţiei pestei porcine în judeţul Iaşi

La iniţiativa prefectului Marian Şerbescu, în cursul acestei dimineţi, la sediul Prefecturii a avut loc ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), în vederea analizării situației generate de confirmarea unui caz de pestă porcină africană pe raza unui fond de vânătoare din județul Botoșani, la aproximativ trei kilometri de granița cu Ucraina, și pentru stabilirii măsurilor ce se impun pentru a preveni apariţia unor probleme similare în județul Iași. Prin hotărârea nr. 1/2019 a CLCB au fost dispuse măsuri ce vor fi luate de către structurile cu atribuții directe în gestionarea situației, după cum urmează:
1. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor va proceda la:
– notificarea medicilor de liberă practică privind cazul de pestă porcină africană la mistreț în județul Botoșani;
– notificarea unităților administrativ-teritoriale privind cazul de pestă porcină africană la mistreț în județul Botoșani;
– notificarea administratorilor fondurilor de vânătoare din județ;
– catagrafierea tuturor suinelor din exploatațiile particulare din zona limitrofă județului Botoșani și a frontierei cu Republica Moldova;
– notificarea administratorilor exploatațiilor comerciale de suine cu privire la respectarea condițiilor de biosecuritate;
– verificarea respectării condițiilor de biosecuritate din exploatațiile comerciale de suine.
2. Inspectoratul de Poliție al Județului va institui filtre de control în trafic la intrările dinspre județul Botoșani în vederea monitorizării circulației animalelor și a produselor de origine animală.
3. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră va desfășura misiuni pe timp de noapte cu aparatură de termoviziune, în vederea identificării pătrunderii porcilor mistreți din Republica Moldova.
4. Gestionarii fondurilor de vânătoare vor proceda la:
– reducerea efectivului de mistreți prin realizarea cotei de vânătoare și a cotei suplimentare de intervenție;
– intensificarea controalelor de către paznicii de vânătoare și raportarea tuturor mistreților depistați cu modificări de comportament, precum și a cazurilor de mistreți găsiți morți.
5. Unitățile locale de sprijin vor informa proprietarii de porci domestici să izoleze animalele în adăposturi pentru a nu veni în contact cu porcii mistreți sau cu materiale susceptibile a fi contaminate.
Membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor a mai stabilit ca în cursul zilei de marți, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) va organiza o ședință cu administratorii fondurilor de vânătoare pentru stabilirea și adoptarea de măsuri specifice.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;